Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Poziția Inspectoratului Școlar General cu privire la schimbările de directori din Satu Mare

Inspectoratul Școlar General a transmis un mesaj după ce primarul Kereskenyi Gabor a lansat, ieri, un atac la adresa inspectorului școlar general, Anișoara Boitor, fiind revoltat de modul în care inspectorul a făcut numiri de directori la școlile din oraș.

Redăm integral mesajul Inspectoratului Școlar General:

 

Având în vedere faptul că în spațiul public s-au erijat diverse voci ale aparatului administrativ județean sătmărean care acuză inspectorul școlar general din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare în privința unor posibile ingerințe politice în ceea ce privește numirea unor directori din instituțiile de învățământ preuniversitar din Satu Mare, vă facem cunoscute următoarele aspecte:

1. La nivelul municipiului Satu Mare, au expirat contractele de management ale directorilor care au promovat concursul în 2017, dar și detașarea în interesul învățământului pentru toți directorii numiți în ianuarie 2021. În aceste condiții, au beneficiat de continuitate pe funcție 38 de directori și au fost 2 numiri noi, pentru două instituții de învățământ, din considerente obiective.

2. În conformitate cu art. 27 din Metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar din 30.05.2017, aprobată prin OMEN 3969/2017, directorii sunt numiți prin decizia inspectorului școlar general, însă cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate.

3.Toți directorii sunt numiți, prin detașare în interesul învățământului, pentru o perioadă determinată, și anume până la finalul anului școlar în curs sau până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director, iar inspectorul școlar general își rezervă dreptul de a dispune încetarea acestor detașări în afara datelor prevăzute mai sus.

Prin urmare, acuzațiile invocate în spațiul public sunt total nefondate, toate deciziile inspectorului școlar general respectă întocmai legislația în vigoare, iar criteriile care stau la baza acestor numiri au în vedere performanța managerială, etica și deontologia profesională, dar și continuitatea unor proiecte de anvergură la nivelul acestor instituții.

Citește și:

19 comentarii

  1. Cetateanul turmentat Răspunde

    Udemeristii fac ce vor, pentru ca romanii, desi majoritari, nu se pot hotari asupra unui singur candidat la primarie.
    Trebuie revenit la votul in 2 tururi la locale.

    • USR PLUS (căcat) Răspunde

      Faci campanie useristă!

      • Cetateanul turmentat Răspunde

        Nu sunt userist deloc.
        Dar tot politice erau numirile si pe vremea PSD.
        Cine nu era ” de-al nostru” chiar daca lua nota mare la scris, era picat la interviu.
        Nici un director nu e de neinlocuit, ia sa mai treaca si altii inapoi la catedra.

  2. xpert86 Răspunde

    Daca au existat directori prejudiciati au posibilitatea sa-si exercite căile de atac in instanța, Kereskenyi nu e avocatul numai!!!!!

  3. serios? Răspunde

    “directorii sunt numiți prin decizia inspectorului școlar”

    pai tocmai asta este, postul de director ar fi trebuit ocupat prin concurs si nu printr-o decizie personala, pe merite si nu prin politica

    sa traiasca coruptia si nepotismul!

  4. Jolta Răspunde

    Anișoara chiar tu vorbești ……la toate materiei ai stat cam prost …. Bine te a înălțat Dumnezeu….sau PSD îl???????

    • mae Răspunde

      jolta experienta vine cu timpul si intelepciunea (gaina bata ce esti) tu ai fost numai de 10* dute la gare

  5. c-block Răspunde

    Inspectoarea doar demonstreaza pentru cei care inca nu erau convinsi ca este pusa politic si deci inregimentata politic . Exact asa cum se fac si diferitele concursuri pe post practic indiferent unde si la care concursuri se stie din start cine trebuie sa iasa pe primul loc! Sunt cel putin doua institutii absolut degeaba in tara asta. DSP si Inspectoratele scolare. In Finlanda despre care se spune ce invatamant performant are primul lucru ce s-a desfiintat inca din anii 70 la inceputul reformei din invatamant la ei a fost inspectoratul scolar. Toate competentele au fost delegate la autoritatile locale. La noi nu se poate pentru ca nu se vrea. Iar pana ce acest lucru nu se vrea va fi din ce in ce mai rau. Asa ca să nu mai asteptati performante. De la cine????
    Iar cel mai absurd lucru este să schimbi conducerea scolii cu o săptămana inainte de inceperea anului scolar!!!! Cine aplauda asemenea masuri practic isi bate joc de generatiile viitoare.

    • Unu' Răspunde

      Foarte corecte observații! Dar nu prea cunoaște lumea așa ceva!
      Majoritatea postacilor fac campanie unui partid aflat la alegeri în interiorul partidului, și tot ce nu provine din partid este rău, iar rahatul care provine din partid este frumos împachetat!
      Și-au apărut la clone printre postaci, doamne ferește, de parcă ar fi răzbelul clonelor partea a doua! Legat de campanie, sunt curios doar care lord Sith va ieși câștigător 😉 !

  6. mae Răspunde

    da tupeu tupeu gabor

  7. c-block Răspunde

    @xpert86. Cred că glumești! Tu în ce țară trăiești? Nu știi cum funcționează treburile în țara asta? Cum am mai scris în postarea mea cealaltă politica nu are ce căuta în învățământ sub nici o formă și nici un fel de dogmă indiferent cât de corectă ar fi! Cei numiți la IȘJ pot avea opțiuni politice dar astea nu au voie să influențeze deciziile administrative. De ce? Pentru că asemenea măsuri vor fi urmate peste ani de contramăsuri. Și în loc de învățământ la fiecare schimbare de guvern pierdem cel puțin un an cu schimbarea OAMENILOR LOR cu OAMENII NOȘTRII! Despre asta e vorba când vorbim de educarea viitoarelor generații? Crezi că (virgulă) copiii nu sesizează aceste aspecte? Și toate astea cu o săptămână înainte de începerea anului nou școlar????

    • IT Răspunde

      Altule , ti-ai tras nick nou = c-block ?

      • c-block Răspunde

        @IT. Postez de multă vreme, cel puțin de vreo 3-4 ani. Poți verifica în arhiva ziarului. Eu zic să te tratezi dacă ai obsesia asta cu careva. În paranteză tu de nici un an nu scrii comentarii cu pseudonimul ăsta, așa că nu știu de unde și până unde te pronunți. Îți sugerez să te limitezi la copierea articolelor cu covidul. Acolo “excelezi”.🤔😱💩

        • Unu' Răspunde

          Exact ce-ți spuneam la alt comment, au apărut clonele și postează porcării în numele nostru!
          Mă abțin că zic orice, mai bine nu comentez!

  8. Antal Răspunde

    Tupeul noilor liberali din Satu Mare e enorm. Nici nu e de mirare pentru că marea majoritate provin din fostul PDL și din PSD. Vă dați seama ce valori sunt in PNL Satu Mare, gen pedeliștii Beny Kira, Samuel Tânțaș, Adrian Cozma, ori pesediștii Virgil Dragoș. șoferul lui Valer Marian, și Ciprian Bretan, lingăul lui Mircea Govor, ambii foști pesediști.

  9. diana Răspunde

    Pana in prezent toti inspectorii au fost numiti politic.Sa se organizeze concurs si sa ocupe postul doar cei competenti

  10. kati Răspunde

    Copiii care umblă la containere după mîncare treaba cui este-bine că aveți directori noi pentru copii flămînzi
    și astfel va rezulta Romania -educată-BINE SĂ NE TRĂIASCĂ-flămînzi și fără viitor, fără un loc de muncă, buni să se sinucidă de mici
    Bine că vom cheltui din nou pe programe, că doar din acel program se vor sătura săracii copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.