Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Arafat: Intervențiile chirurgicale se suspendă pentru 30 de zile. Excepție fac urgențele și nașterile

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat luni seară, la finalul ședinței de Guvern, că unitățile sanitare publice din țară vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19.

„Cifrele continuă să crească, aproape avem o cifra dublă față de lunea trecută. Nu vedem încă o tendința de plafonare sau de scădere. Din acest motiv, după discuții cu cei de la Ministerul Sănătății, suntem nevoiți să emitem un ordin pe 30 de zile care prevede că managerii unităților sanitare publice cu paturi dispun măsuri pentru suspendarea internărilor pentru intervenții chirurgicale și pentru alte tratamente și investigații care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate”, a spus Raed Arafat luni seară, după ședința de Guvern.

Șeful DSU a precizat că „prevederile nu se aplică urgențelor, femeilor însărcinate care necesită controale obligatorii, pacienților cu afecțiuni oncologice cronice sau care necesită proceduri de dializă”.

Măsurile sunt aplicabile pe baza analizei medicului curant de specialitate. Arafat a menţionat că medicul respectiv va argumenta în foaia de observaţie care este motivaţia medicală ce impune necesitatea internării pacienţilor.

„Adică, fiecare caz este analizat de medicul care tratează cazul respectiv şi decide dacă poate fi reprogramat, poate fi amânat sau dacă trebuie neapărat să fie tratat în această perioadă în unitatea respectivă”, a precizat el.

Totodată, managerii unităţilor publice cu paturi vor distribui personalul care devine disponibil către structurile care tratează pacienţii COVID.

Sursa: Digi24

8 comentarii

  1. DARIA Răspunde

    Ii multumim dl ARAFAT pentru toata grija si consideratia pe care o are fata de bolnavii de covid, restul mars acasa!Si ce daca cotizati la sanatate, sa fiti sanatosi!

  2. hingeru Răspunde

    Sper ca familia lui sa aiba nevoie de operatii si atunci sa-l vad cu ordonanta in mana.

    • comentator Răspunde

      Care familie? Ca nici animal de companie nu are! Cine sa-l suporte? Dar nu mai bine se descarca pe noi? Asa pe persoana fizica?

  3. kati Răspunde

    În lunile mai, iunie, iulie, august, septembrie 2021 Arafat a fost plecat la HAMAS???
    De ce să sufere oamenii cu alte afecțiuni?
    Este o nouă politică! Să trimiți acasă bonav de covid vaccinat de 61 ani la 2 persoane din acceași casă tineri de 30 ani nevaccinați , punem casa in carantina și începem să închidem și alte secții din spitale
    BRAVO!!!

  4. vaccin Răspunde

    10% din cei decedați azi (adică 25 de persoane) au fost vaccinați cu schemă completă.

    • Frank Răspunde

      Taci , că vaccinați nu pot muri !!! Ei doar fac forme ușoare iar în urma vaccinării devin nemuritori ! 😉 Nevaccinați sunt de vină pt tot ce se întâmplă !!! Trebuie zdrobiți, închiși în lagăre , duși la polul nord , izolați , dați afară din societate , astfel virusul o să dispară , spitalele nu se vor mai aprinde , totul o să revină la normal iar parlamentarii vor dura in continuare pretinzând că ei sunt acolo pt binele poporului !

  5. Satmarean 1 Răspunde

    Acum Arafat e de vina!!!! Cand se tot spunea sa ne vaccinam pt a nu face forme grave si a aglomera spitalele, si astfel nu vor mai avea loc cei cu boli cronice,am luat unii in deradere, si s-a venit cu tot felul de aberatii de pe facebook. Acum tot Arafat e de vina,dar NOI niciodata. Pacat de cei care au nevoie acum de internare in spital pt ca ei nu au nici o vina. Sunt de vina TOTI cei care iau in deradere acest virus.Poate acum daca au de internat ei pe cineva grav in spital si nu pot se vor mai gandi la ce tampenii mai scot pe gura.

  6. Agrchubn Răspunde

    Băsescu a vrut să-l “execute” pe acest Arafat , doar că lumea a ieșit în stradă pt al susține. Acum in schimb nu protestează nimeni , decât on-line…pt că doar acolo se mai poate 🙂. În numele pandemiei se poate lua orice decizie… A început războiului vaccinatilor contra nevaccinatilor , urmează să-ți pună în frunte un semn ca sa te vadă restul lumii că ești sau nu vaccinat. Și totuși….încotro ??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.