Ultima actualizare: ieri, 19:27
Locale

IN MEMORIAM. Emanuil Rus, călugărul ce a salvat „Jurnalul Fericirii” al lui Nicolae Steinhardt

Părintele spiritual al oșenilor, starețul Mânăstirii din Bixad, Emanuil Rus ce a murit, astăzi, răpus de COVID-19, a fost cel ce a salvat manuscrisul Jurnalul Fericirii al lui Nicolate Steinhardt.

La cererea lui Nicolae Steinhardt, preotul Emanuil Rus a ascuns manuscrisul, timp de un an şi jumătate, ca să nu-l găsească Securitatea.

Jurnalul fericirii”, de Nicolae Steinhardt, poate fi citit astăzi datorită călugărului Emanuil Rus, care l-a ascuns de Securitate, timp de un an şi jumăte, într-o instalaţie de încălzire centrală nefolosită.

Scria seară de seară

Nicolae Steinhardt a ajuns prima oară la Mănăstirea Rohia în anul 1971, iar din 1977 a rămas acolo definitiv şi s-a apucat de reorganizarea bibliotecii. În paralel, Steinhardt rescria „Jurnalul fericirii”, manuscrisul original fiindu-i confiscat de comunişti în 1969.

„Scria seară de seară şi, pentru că trecuseră mulţi ani de la perioada de detenţie, trebuia să se concentreze foarte mult. Prezenţa părintelui Nicolae la Rohia a coincis cu o intensificare a acţiunile Securităţii în zonă. Nu era zi lăsată de la Dumnezeu să nu fie careva prezent sau să nu se înregistreze totul”, a mărturisit părintele Rus.

„Am ascuns cărţile în casa cu paraclis”

Părintele Emanuil Rus povestea cum, în 1986, patru securişti au venit la mănăstire, sub pretextul că sunt de la Uniunea Scriitorilor. Steinhardt se întorsese, nu demult, din Franţa şi adusese mai multe cărţi scrie de Monica Lovinescu şi Eugen Ionescu, dar şi „Arhipelagul Gulag”, de Aleksandr Soljeniţân.

„Cei patru securişti l-au întrebat de cărţi şi el a recunoscut că le-a adus. Părintele Nicolae s-a lăsat înşelat pentru că şi la masă au cântat Tatăl Nostru”, a povestit stareţul.

După această recunoaştere, Securitatea i-a percheziţionat locuinţa din Bucureşti, după care a urmat o percheziţie la Mănăstirea Rohia. Printre cele 26 de cărţi confiscate atunci nu s-a aflat însă nici „Jurnalul fericirii”, nici manuscrisul cărţii „Dăruind vei dobândi”.

„Cu o zi înainte de percheziţie, mi-a dat un coş din nuiele în care se aflau cele două manuscrise şi alte cărţi importante şi m-a rugat să le ascund unde ştiu eu mai bine şi să nu îi zic nici măcar lui. Am ascuns cărţile în casa cu paraclis, în vasul de expansiune a încălzirii centrale, care nu era folosită. Acolo au stat vreme de un an. Abia prin februarie 1989, părintele Nicolae mi-a cerut să-i aduc cărţile pentru că mai avea de completat ceva la „Jurnalul fericirii”. Mi-a spus că se bucură că nu s-a înşelat când a avut încredere în mine”, a mai mărturisit preotul Rus.

„Nu fi jidan căcăcios”

De-a lungul şederii lui Nicolae Steinhardt la Mănăstirea Rohia, şi părintele Emanuil a fost şicanat permanent de Securitate.

„Securistul Constantin Călina mă teroriza să dau o declaraţie cu cine îl caută pe părintele Nicolae şi ce discută. A umblat şi cu şantajul, că am şapte dosare la ei, la Securitate, dar eu tot nu am cedat. Îmi tot spunea că îmi fac ei bucata şi că mă vor închide la închisoare”, a adăugat călugărul Rus.

Când presiunile au atins apogeul, Emanuil Rus i-a povestit totul lui Nicolae Steinhardt, iar răspunsul marelui scriitor a fost unul pe măsură. „I-am spus că securistul mă tot presa şi atunci mi-a zis ce i-a spus tatăl lui: «Nu fi jidan fricos şi nu te căca pe tine. Te duci în puşcărie şi nu vinzi pe nimeni. Îţi jur că nu mor până vii înapoi». Acest lucru m-a făcut şi mai energic, iar când îl vedeam pe securist mă ascundeam în pădure”, conchide stareţul de la Bixad.

PĂRINTELE NICOLAE

„Era o bogăţie şi o bucurie să-l asculţi cum predica”

Cât a stat la Rohia, Steinhardt nu a zis niciodată nimic la adresa regimului comunist, de teamă ca feţele bisericeşti să nu aibe cumva de suferit. „Nu vorbea de rău regimul, spunea doar că nu se mai găsea nimic în magazine. Îmi tot repeta: «Îmi pare rău de poporul ăsta că rabdă foame ». Faţă de noi, cei din mănăstire, niciodată nu s-a exprimat urât şi ne-a ferit şi pe noi, şi mănăstirea de Securitate”, îşi aducea aminte Emanuil Rus.

Stareţul de la Bixad mai spune că, datorită lui, părintele Nicolae a început să predice la amvonul bisericii Mănăstirii Rohia. „A doua zi de Bobotează, eram de rând să ţin slujba. Şi atunci l-am întrebat pe părintele Nicolae dacă nu vrea să predice de Sfântul Ioan. A zis: «Foarte bucuros». A vorbit atât de frumos în biserica arhiplină, încât stareţul a fost foarte fericit. Dacă nu-l lăsam nu era nici cartea «Dăruind vei dobândi». De atunci, a ţinut predici non-stop. Predica despre toate domeniile, în general la tema Evangheliei. Dânsul a luat altfel şi a abordat dintr-un alt unghi, era o bogăţie şi o bucurie să îl asculţi cum predica”, povesteşte părintele Rus.

O altă dovadă a prieteniei strânse dintre cei doi este faptul că, înainte cu câteva zile de a muri, Nicolae Steinhardt i-a spus lui Emanuil Rus ce trebuie să facă în eventualitatea în care el va deceda.

„Mi-a dat o listă cu numerele de telefon ale unor persoane din Bucureşti, care trebuiau să afle primele că a murit. După primele trei apeluri, Securitatea a tăiat linia telefonică, dar a fost suficient ca vestea să se facă cunoscută. Banii din pensie, o parte, au fost redirecţionaţi către părintele Mihail Milea, care era simpatizat foarte mult de părintele Nicolae”, a mai povestit preotul Rus.

Sursa: https://nicolaesteinhardt.wordpress.com

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.