Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

Sătmarul, reprezentat la cel mai mare târg agricol și produse alimentare din Europa Centrală

Zilele trecute, membrii Asociației Pentru Dezvoltarea Rurală și Agricolă Partium și cei mai importanți producători din regiune au participat la una dintre cele mai importante expoziții agricole și alimentare din Europa. La Expoziția și Târgul Național Agricol și Alimentar (OMÉK) – parte a Expoziției Mondiale de Vânătoare de la Budapesta – producătorii au prezentat aromele și valorile turistice din Partium.

În pavilionul numit Tezaurul Bazinului Carpatic, fermierii sătmăreni s-au prezentat cu un stand interesant: într-un decor ce aduce atmosfera unei vechi case țărănești, au fost prezentate produsele tradiționale ale regiunii – printre care s-au regăsit, desigur, și produsele mărcii Produse Sătmărene.

„Putem fi mândri de valorile județului Satu Mare, așadar trebuie să le arătăm tuturor. Am considerat ca fiind o bună oportunitate și am acceptat invitația de a prezenta produsele mărcii Produse Sătmărene la Expoziția și Târgul Național Agricol și Alimentar, acesta fiind unul dintre cele mai importante târguri comerciale din Europa. În acest sens, proiectul nostru de promovare a produselor locale a ajuns la un nou nivel și am făcut un mare pas înainte spre a le face cunoscute și recunoscute în străinătate.” – a declarat deputatul Magyar Lóránd, coordonatorul proiectului și inițiatorul mărcii Produse Sătmărene.

La standul sătmărenilor au fost expuse multe produse autentice precum gemurile și siropurile produse de St. Martin’sElixir, produsele apicole ale lui Boda László și Bokor Rolland, uleiurile presate la rece produse de Seva Sana, produsele cosmetice bio realizate de firma Miyo, ceramica Sályi, struguri cultivați de Dobra Wine, dovlecei produși de Simon László, respectiv vinurile și brânzeturile cramei Nachbil.

Un mare succes l-a avut degustarea de vin și palincă cu ocazia căreia, toți cei interesați au avut oportunitatea de a afla informații turistice cu privire la regiunea Partium, în special cele cu privire la județul Satu Mare.

Mai mult, cei prezenți s-au putut familiariza cu valorile culturale populare ale regiunii. La stand au fost expuse porturi populare, respectiv au evoluat două ansambluri de dans popular, anume Ansamblul Terbete din Zalău și Bokréta din Orașu Nou. Între cele două momente artistice, Popa Zsolt și Katona Ibolya au întreținut o scurtă prezentare de modă a portului popular din zona Satu Mare, Bihor, Sălaj.

 

17 comentarii

  1. Vas Răspunde

    Da. Numai unguri și unguri.Unu și unu. Partium și Partium. O știre de cacao.
    Prostal sm,da coada de 8 km de pe Careiului nu credeți că era o știre. Ce ziceți?
    În afară de szarcov2 nimic nu mai știți să scrieți. Sigur că sătmărenii sunt interesati acuma doar de silvois și borotz. E o știre bombă

    • Jolta Răspunde

      Deficitul mental se vede de la distanță. Cate clase ai pui de dac ????
      A….. n-ai putut umbla la școală că ai fost cu vaci ???
      Șovinist împuțit ce ești…..

      • Tisza Pista Răspunde

        @Jolta faszikam,
        Tu ai multă școala, se vede clar după cât de corect folosești semnele de ortografie și pe cele de punctuație ca sa nu mai spunem despre cât de cotesc vorbesti ( scrii in limba romană) trage apa dyugule,🤮

        • Tisza Pista a Kommunista Răspunde

          Kommunista vagyok faszikaim, dikk ha ma mi a faszom, edes faszom. Azok voltak oseim is, en is csak az maradok. Szarhaziak!

    • Vas Răspunde

      Mie imi place tare mult sa ling, sa mananc ceea ce am vomitat. Daca mananc ce vomite altii ala e mancare de 5 stele.

  2. Lazlau Răspunde

    Ma cac pe stirea voastra!Cu cat va plateste IUDEMEREU

    • Jolta Răspunde

      Ești un retardat mental îmblănit cu un rasism feudo bolsevic

      • @Jolta Răspunde

        Nuuuuu! Da’ de unde!!! Doar un provocator de #pevecistăpân! Da’ stai să vezi tu ce turuie ungurește când trece granița să facă ceva cumpărături!!! La perfecție! 😱😲😭
        Dar cum se spune la unguri: “ahol nincs ott ne keress”. Aici mă refeream la ceva minte lipsă ca să nu mai vorbesc de cei 7 ani de acasă. Dar dacă nu a avut “gyerekszoba”?????

      • ‼️ Răspunde

        💩💩💩

  3. Pap Remus Răspunde

    Holtan îți dau dreptate….. Cu ăștia numai așa se poate.

    • Pap Remus Răspunde

      Nici cu mine nu știu cum se poate? Se tot plâng de mine cei din jur că sunt dificil. Habar nu am de ce spun asta!

  4. Ioana Răspunde

    Sovini retardați tot timpul o să fie.
    Nu ai ce să faci cu ei……Este o specie bolnavă , hrănită cu ură și frustrare….

    • History Răspunde

      @Ioana. Corect. Sătmarul tot timpul a fost multicultural și multietnic. Acum deja au scăpat de mare de șvabi și de cam toți evreii că pe vremea lui Ceau au fost comercializați la kilogram și care probabil i-au deranjat pe ceilalți că dădeau exemplu pozitiv. Pentru că munceau. Într-un manelistan adevărat munca este o rușine. Iar cine în zona asta are în continuare astfel de probleme îi sugerez să facă o vizită la un psihiatru. Un sătmărean veritabil și cinstit nu poate spune sub nici o formă că e pur sânge român ori ungur pentru că este imposibil.
      Pentru cei cu astfel de probleme le recomand un pahar cu apă dar consumat pe îndelete până se calmează. E valabil pentru toți indiferent de limba maternă.

      • Bula Răspunde

        Ai dreptate. Aici a fost tot timpul o amestecatura de oameni din toate natiile , cei care au ajutat la dezvoltarea zonei.

        Decind au aparut lumea din Moldova si Oltenia (gen Coica) Muntenia (stil Bucurestean Fananariot) totul S-a dus a dracului.

  5. Vax Răspunde

    Satmarul reprezentat….ungurii din Satmar au fost reprezentati, nu Satmarul. Eu si alti multi romani nu se simt reprezentati la acest balci.

    • Aldo Răspunde

      Era vorba, in stirea respectiva, despre produse satmarene ci nu despre tocanita de vrabie, ce mananci tu de obicei.

    • Vax Răspunde

      Daca era cu mici, cum mult fum de la mici, cu manele, rontait seminte, vomitari in stanga si-n dreapta eram de acord. Dar la noi , la romani nu ne place civilizatia. Ati inteles sau sunteti prosti? Ce mama dracului nu intelegeti? Satmarenii nu sunt unguri, sunt pur romani. PLM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.