Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Controale COVID în Satu Mare. Aproape 200 de persoane au fost amendate

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și de informare a operatorilor economici cu privire la noile modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID

Polițiștii au continuat, în sistem integrat, acțiunile de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii virusului Covid-19. Astfel, în acest sfârșit de săptămână, 19 – 21 noiembrie, au fost verificate 2859 de persoane aflate în carantină și 3527 de persoane aflate în izolare.

Au fost instruiți reprezentanții a 381 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la noile reglementări și controlate 231 de mijloace de transport persoane. Echipele de control au depistat și sancționat 192 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală.

Sursa: IPJ Satu Mare

10 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Deci Bucharest-ul cu incidenta de 17‰ sau Sathmar la sub 3‰ e acelasi poveste?

    • Bogu Răspunde

      Tine de lege si nu de interpretarea ei. De asta suntem cine suntem in Europa.

      • ex burtis Răspunde

        Bun, dar unde-i legea? Deocamdată vorbim de niște decizii ale unui grup restrâns, parametrii după care se decide ceva se schimbă după bunul lor plac și fără nici o susținere științifică, adică ex burtis. Deci unde este LEGEA?

  2. Tabu Răspunde

    Cel mai simplu sa faci bani , dai amenzi .

  3. @Tabu Răspunde

    Și dacă ai dat amenzi gata covidul e combătut? Ce e important? Să dai amenda sau să fie respectate măsurile? Dar treaba cu polițaii care umblă veci fără mască aia ce înseamnă? Covidul ricoșează din uniformă? Că de e așa hai să facem rost și noi de ceva țoale din alea second-hand!

  4. DARIA Răspunde

    Mai bine si-ar vedea de adevarata lor treaba..nu sa umble dupa botnite sau certificate atata timp cat nici ei nu le poarta sau nu se vaccineaza. Ar trebui sa tina cu populatia ,nu cu satanele

  5. Mircea Răspunde

    Poporul român, amorțit, betegit de frig și foame sau îndoctrinat de televizor, care nu-și pune nici-o clipă problema că va ajunge pe frigarea Vrăjitoarei de la Bruxelles, la fel ca Austria de exemplu.
    Stați, fraților, comod la căldurică și gândiți la cai verzi pe pereți, iar când moartea vă va bate la ușă cu seringa în mână și nu veți putea prezenta însemnul QR, să nu vă plângeți și să nu spuneți n-am știut! Rămâne doar să vă cautați sufletul băgat într-un computer universal care se va vrea marea eminență cenușie mondială și atunci nu veți primi decât o nenorocită de Inteligență Artificială, căci sufletul vi l-ați vândut deja, odată cu Dumnezeu!

    • 😱😱😱😭😨🥴 Răspunde

      În schimb dacă trăiești din rapel în rapel la fiecare 6 luni ești mântuit! Never ending story curat! Oare unde a dispărut prin sublimare tratatul de epidemiologie și virusologie predat în școlile alea vestite ale noastre?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.