Ultima actualizare: azi, 17:25

Locale

FOTO. Târg caritabil de cadouri în Satu Mare. Alege pentru cei dragi un produs cu suflet

Asociația Stea vă invită să intrați în spiritul Sărbătorilor de iarnă cu generozitate și cu dorința de a face fapte bune, participând la Târgul de cadouri organizat de asociație, începând cu această săptămână, de luni până vineri în intervalul 12.00 – 14.00, în fața Hotelului Aurora, Piața Libertății din Satu Mare.

Achiziționând unul sau mai multe produse artizanale realizate de tineri în cadrul atelierului de croitorie și creație organizat în cadrul Asociației Stea, aveți ocazia să faceți o faptă bună. Contribuiți sub formă de donație la susținerea educației copiilor din cartierul Sătmărel și totodată oferiți celor dragi cadouri de Crăciun realizate cu multă dăruire, pentru un scop nobil.

Târgul de creație organizat în cadrul proiectului “Ateliere de dezvoltare a competențelor tinerilor pentru incluziune“, finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare vă oferă posibilitatea de a alege cadourile potrivite pentru cei dragi: fulare adulți și copii, sacoșe pictate manual, traverse masă, set suporturi pahare pentru masa de Crăciun, etc. Scopul acestui eveniment la care au contribuit 15 tineri din comunitatea vulnerabilă din Sătmărel este ca din banii obținuți să-i folosească pentru proiectul lor de voluntariat care constă în realizarea unei biblioteci pentru copiii din comunitatea lor, oferindu-le acestora cărți noi de povești adaptate pe diferite grupe de vârstă, stimulându-i să îndrăgească lectura.

Produsele pot fi comandate și online pornind de la site-ul www.asociatiasteasm.ro și a pagina de facebook a Asociației Stea: www.facebook.com/SteaSatuMare, cu posibilitate de livrare la domiciliu pe raza municipiului Satu Mare.

„Alegând cadourile pe care vrei să le faci celor dragi de la Târgul nostru de cadouri pui și tu o părticică de suflet în munca de capacitare a tinerilor din Sătmărel. Fii parte alături de noi la bucuria de a contribui la proiectul de voluntariat al celor 15 tineri care dăruiesc roadele muncii lor pentru sprijinirea educației copiilor din medii vulnerabile. Împreună putem să-i încurajăm să fie perseverenți pe calea dezvoltării personale și a abilităților de muncă”, a declarat Mirela Molnar, asistent social Asociația Stea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.