Ultima actualizare: azi, 14:07
Naţionale

Mama fetiței decedate în accidentul din județul vecin a murit în ziua înmormântării fiicei sale

Mama fetiței decedate în accidentul din județul vecin, care a avut loc joi, a murit în dimineața zilei de duminică, 14 noiembrie, cu câteva ore înainte ca fiica ei să fie înmormântată. Tânăra s-a aflat în comă  asistată respirator după ce a fost rănită grav în accidentul rutier în care fiica sa și-a pierdut viața.

Reamintim că un accident rutier cumplit a avut loc joi, 11 noiembrie, în jurul orei 13:18, pe DN79, între Oradea și Nojorid.

Potrivit polițiștilor orădeni, vinovată de producerea accidentului este mama fetiței. Aceasta conducea spre Nojorid când a a pierdut controlul direcției și a pătruns pe sensul opus de circulație, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma impactului violent, Anastasia a rămas încarcerată, pompierii reușind să o scoată din mașină, însă manevrele de resuscitare efectuate nu au avut succes, potrivit aceleași surse.

Larisa a fost și ea rănită grav în accident, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea cu traumatisme multiple aproape pe fiecare segment al corpului, cap torace, abdomen, fracturi la nivelul membrelor. Victima a fost în comă asistată respirator, iar după trei zile a decedat. Larisa a decedat duminică, în dimineața zilei în care fiica ei Anastasia este înmormântată.

 

4 comentarii

  1. altu fără bmw Răspunde

    Un fel de a spune neatentă. Pe kilometri bune în zonă este depășire interzisă, cred că cel puțin pe 10 km este linie continuă. Asta este. Fiți mai atenți și nu vă băgați în manevre dubioase că uite ce puteți păți!😱😲😰

  2. Heinrich Himmler Răspunde

    1). Nu avea viteză 🥸🥸🥸
    2). Copilul era în scaun omologat pentru copii si avea centura cuplată. 🤪🤪🤪
    3). Și conducătoarea auto avea centura cuplată așa cum prevede regulamentul.🤪🤪🤪
    Epilog.
    Dacă toate aceste reguli erau respectate , nu murea nimeni !!!

  3. justin Răspunde

    au murit mii de oameni pentru ca nu avem autostrazi, mana politicienilor cu care baga banii nostri in buzunar este plina de sangele nevinovatilor!

    daca exista dreptate pe lumea asta ar fi timpul!

    • altu fără bmw Răspunde

      @justin, nu e chiar așa. La unguri știrile sunt pline cu accidente groaznice pe autostrăzi provocate de șoferi români inconștienți. Noi și ucraineenii. Nu e vorba numai de șosea, e bai și cu partea umană, cu educația în general. Adică mulți se cred veritabili Schumacheri în momentul în care se urcă la volan. Zici că nu mai sunt Homo sapiens!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.