Ultima actualizare: azi, 16:10

Locale

OFICIAL. Telefoanele mobile, interzise pe secțiile ATI, la Spitalul Judeţean Satu Mare

Telefoanele mobile, interzise pe secțiile ATI. Conducerea Spitalului Județean Satu Mare a luat decizia de interzice folosirea telefoanelor mobile şi  laptopurilor în incinta unităţii, acolo unde există consum mare de oxigen.

Managerul unităţii, Adrian Marc, a declarat astăzi pentru PortalSM, că în ultima perioadă a crescut foarte mult consum de oxigen în special pe secţia ATI, iar pompierii au confirmat faptul că “există risc de combustie”, astfel că s-a luat aceasă decizie pentru a preveni eventuale incendii.

Aceste recomandări au fost făcute după ce mai multe secţii ATI din ţară au luat foc şi s-a soldat cu decese.

“Acolo unde e consum foarte mare de oxigen şi există oxigen în aer, comunicarea se va face prin telefonul fix, în special la Terapie Intensivă. Când pacienții sunt internați se lasă numerele de telefon ale aparținătorilor. Dacă vor să sune pe fix, avem rugămintea să insiste până când li se răspunde. Există solicitare foarte mare. Comunicarea se va face prin medic sau asistenți. Avem consum foarte mare de oxigen, iar această măsură duce la eliminarea riscului de combustie”, a spus Adrian Marc.

El admite că ar putea exista probleme de comunicare şi îi roagă pe cei ce nu reuşesc acest lucru să trimită email la adresa [email protected] unde să lase detalii pentru a vedea exact unde este problema.

“Cei care doresc să semnaleze că nu reușesc în mod repetat să ia legătura cu personalul medical, pentru a cere relații referitoare la evoluția stării de sănătate a celor internați ca pacienți pe secția de ATI Covid și non covid a SJUSM, prin linia telefonică a secției, rog să lase nume pacient, nume aparținător și număr de telefon, respectiv detalii minime privind încercarea lor de a contacta personalul medical pentru informații privind evoluția stării de sănătate a celor în cauză. În actualul context epidemiologic, în urma recomandărilor/instrucțiunilor primite, precum și având în vedere suprasolicitarea secției de terapie intensivă și a personalului medical aferent acesteia, ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente care pot să apară la nivelul comunicării personalului medical menționat cu aparținătorii. Înțelegem îngrijorarea și preocuparea acestora pentru starea de sănătate a celor dragi, dar doar împreună putem să evităm apariția unor incidente/evenimente nedorite care se pot solda cu pierderi de vieți omenești. Mulțumim pentru înțelegere”, a transmis Adrian Marc.

Recomandările pentru interzicerea aparatelor electronice sunt făcute de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii de Sănătate, pe baza informaţiior de la Uniunea Europeană:

Controlul (eliminarea) surselor de aprindere:

Ø Minimizarea pe cât posibil a echipamentelor electrice în zonele cu risc de concentrație crescută de Oxigen;

Ø Eliminarea utilizării produselor care la contactul cu Oxigenul s-ar putea aprinde, cum ar fi vaselina, spray-urile, uleiurile pentru par și corp;

Ø Interzicerea utilizării echipamentelor electrice portabile, cum ar fi telefoanele mobile, laptopurile, cântare electronice, în apropierea pacienților care primesc Oxigen;

Ø Măsuri pentru a reduce riscul de electricitate statică în zonele bogate în Oxigen, cum ar fi utilizarea țesăturilor de bumbac acolo unde este posibil, în locul celor sintetice;

Ø Asigurarea inspecției și întreținerii echipamentelor și infrastructurii electrice conform practicii și frecvenței recomandate, folosind numai personal competent. Trebuie luat în considerare faptul că este posibil ca intervalele de inspecție și întreținere să fie mai scurte atunci când creșterea numărului de pacienți Covid-19 duc la o utilizare mai frecventă, uneori non-stop;

 

7 comentarii

  1. K9 Răspunde

    O cretinitate menita sa ascunda incapacitatea si hotia din spital. Gunoaie

  2. Tech Răspunde

    Iarasi negativi ,iarasi conspiratii .Sculele alea care supravegheaza parametrii sunt sensibile ,au fire multe , numai de impulsurile telefoanelor nu au nevoie ,se pot deregla oricand.De aceea nici in avioane nu e bine de folosit , cu toate ca acolo firele sunt ecranate prin caroseria de aluminiu.

  3. Gheorghe Răspunde

    Ce-mi place,ce-mi place la autoritățile medicale.Au stil domnule,au stil nu te poți pune cu ei.Au găsit buba,au găsit rezolvarea tuturor problemelor actuale din spital.No Phone,no Phone ca s-ar putea sa se aprindă hardughia din cauza ….telefonului!Da din asta cu butoane,un Eriksson din anii 90 avem voie șefu?Un Motorola cu clapeta,unul micuț ca-l poți ascunde în palma,se poate?…Fain de voi nu am ce zice,vă știți cu rezolvatul problemelor de…foc.Stai jos nota 2.Amu dacă se va aprinde ceva este ușor de găsit,,vinovatul principal”…ati ghicit…telefonul găsit în buzunarul pijamalei la vreun pacient sucombat in incendiu care a făcut interferenta cu cablul de la accelerația salvării cu care a fost transportat!!!Simplu ca bună ziua ….dar voi?…De ce-mi cereți mie sa ma vaccinez sa am test covidf făcut….bla,bla când personalul din spital poarta covidul fin secție în secție,din salon în salon,nerespectand NIMIC?Prostia și imbecilitatea au ajuns la culme in lumea în care(mai)trăim.Da ce plavane voi nu faceți parte din boboru covidat? ….

    • ... Răspunde

      @Gheorghe, și între timp se pare că la Ploiești incendiul se datorează unui senzor de oxigen sau a unei erori umane! Nu am auzit până acum că pentru vreun incendiu petrecut până acum ar fi intrat în discuție posibilitatea ca să provină de la ceva scânteie de la un telefon lăsat la încărcat!!! Nici măcar în discuție!!! Dar ca de obicei unii inventează reguli pentru binele lor și ca să le fie lor cât mai comod!

  4. cizmaru Răspunde

    Mai repede provoca arsuri o felie de piine cu unsoare decit telefonu

  5. cizmaru Răspunde

    Mai repede provoca arsuri o felie de piine cu unsoare decit telefonu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.