Ultima actualizare: azi, 09:22

Naţionale

Pfizer: „Medicamentul experimental împotriva COVID-19 reduce riscul de spitalizare și deces

Producătorul de medicamente Pfizer a anunțat vineri că tratamentul experimental recomandat în lupta împotriva coronavirusului a redus riscul de spitalizare și deces pentru pacienții vulnerabili care au participat la testarea medicamentului, scrie CNN.

Compania speră că va putea oferi acest tratament, în combinație cu un medicament antiviral mai vechi numit ritonavir, pentru a fi administrat acasă persoanelor diagnosticate cu COVID-19. Astfel ar putea reduce riscul ca starea acestora să se înrăutățească și să ajungă la spital.

O analiză a rezultatelor studiului, înainte ca acesta să se încheie, a arătat o scădere cu până la 89% a riscului de spitalizare sau deces din cauza COVID-19, în cazul în care pacienții au primit medicamentul la scurt timp după infectare, au anunțat reprezentanții companiei.

Rezultatele studiului au fost anunțate prin intermediul unui comunicat de presă și nu au fost oferite oamenilor de știință pentru a le analiza înainte de publicare. Reprezentanții companiei au anunțat că vor împărtăși mai multe detalii într-o lucrare revizuită de colegi și care va fi trimisă către FDA.

Medicamentul a fost testat pe adulți cu COVID-19, considerați cu risc crescut de dezvolta o formă severă. Voluntarilor li s-a administrat aleatoriu fie o combinație de medicamente, fie placebo, în decurs de trei sau cinci zile de la debutul simptomelor.

Medicamentul, cunoscut încă sub numele experimental PF-07321332, este un inhibitor de protează. Este conceput pentru a opri multiplicarea virusului și administrarea acestuia împreună cu ritonavir încetinește împrăștierea virusului în organism.

Potrivit reprezentanților Pfizer, aproximativ 0,8% dintre pacienții care au primit combinația de medicamente, la nu mai mult de trei zile de la instalarea simptomelor, au fost spitalizați, în decurs de o lună, adică trei din 389 de pacienți, comparativ cu 7% dintre pacienții cărora li sa administrat placebo sau 27 din 385. Și șapte dintre cei care au primit placebo au murit. Niciunul dintre pacienții care au primit tratamentul nu a murit în decurs de o lună.

Pfizer nu a oferit niciun detaliu despre efectele secundare ale tratamentului său, dar a precizat că anumite evenimente adverse au fost constatate la aproximativ 20% dintre cazuri, atât în grupul tratat, cât şi în grupul placebo.

“Aceste date sugerează că antiviralul nostru cu administrare orală, dacă va fi aprobat de autorităţile de reglementare medicală, are potenţialul de a salva vieţile pacienţilor, reduce severitatea infecţiilor COVID-19 şi elimină până la nouă din zece spitalizări”, a declarat CEO-ul grupului Pfizer, Albert Bourla, într-un comunicat.

16 comentarii

  1. ... Răspunde

    No asta ne trebuie dar urgent să nu mai fie spitalele pline. Și atunci nu mai trebuie insistat nici pe vaccinare în halul ăsta că și azi mai bine de 10% din cei decedați erau vaccinați. Totuși cam mult. Că medicina înseamnă tratament și prevenție nu numai înțepare în orice mișcă în front.

    • Tzantzaru Răspunde

      Gameaș acu ntine, da fricos de prost mai esti!

      • ... Răspunde

        Iar tu nu pricepi o iotă din ce spune omul. Vreau să se termine odată mascarada asta iar din ce se pare nici supervaccinarea populației nu ajută. A se vedea țările aplaudate mai până ieri de toți și care iar intră îa restricții. Concluzia nu poate fi decât una. Cu vaccinare nu ne descurcăm. Dar că sistemul nostru sanitar în continuare e praf și pulbere, un black hole care înghite fonduri și fără prea multe rezultate și aia e sigur. Dar asta nu deranjează pe nimeni. Mai cerem iar împrumut?

    • Dr Răspunde

      Preşedintele american Joe Biden a anunţat vineri că Statele Unite şi-au securizat deja milioane de doze din medicamentul experimental anti-COVID-19 produs de Pfizer, astfel încât să le poată cumpăra imediat ce Agenţia pentru Alimente şi Medicamente a SUA (FDA) va aproba acest tratament, informează Reuters, potrivit agerpres.

      ”Dacă va fi autorizat de FDA vom putea avea repede pilulele (…) Am securizat deja milioane de doze. Această terapie va fi un alt instrument în cutia noastră cu instrumente pentru a proteja oamenii de cele mai rele efecte ale COVID”, a transmis preşedintele SUA.

    • ... Răspunde

      Eu ma intep zilnic cu insulina, apoi fac o laba trista

      • ... Răspunde

        Tu vorbește în numele tău retardule! Să-ți crape obrazul și îți doresc să primești măcar jumătate din tratamentele incompetente ale eroilor în halate albe! Apoi să te mai văd eu pe tine dacă mai deschizi gura! Crezi că ești haios? Îți doresc să intru în fât mainrepede în clubul select al bolnavilor cronici și să vezi ce tratament capeți! Asta dacă mai stă careva de vorbă cu tine.
        PS. Un om cu o minimă școală nu glumește cu asemenea lucruri cum crezi că procedezi tu. De aici rezultă că ești ceva handilău care prizează bronz pe Ostrovului.

        • ... Răspunde

          Vreau sa ma fwta în fund cineva, femeile ma refuza toate

          • ...

            Să-ți fie rușine! Îți doresc toate mutațiile de covid, tot cancerul posibil ci toate metastazele! Dacă mai scrii în continuare cu numele meu o să mai inventez și altele. Ultima ta grijă va fi cine te fwte și unde. Vei fi fericit că mai trăiești și mai ai aer! De fapt cam asta e toată plăcerea ta să scrii tâmpenii cu numele altora că ceva de capul tău nu ești în stare. Ești un deșeu genetic, o malformație. Data viitoare când mai scrii ceva să nu uiți să tragi apa că așa e igienic la mizeriile tale.😱😲💩🤮

  2. Pista Răspunde

    Sa vezi cum s-or imbulzi idiotii anti vaxin!
    Dar medicamentu asta nu este experimental? Macar la vaccin este testat pe citeva miliarde de oameni din toata lumea!

    • dr vaccin Răspunde

      Să vezi tu cum de apare pe piață repede vor apărea știri și studii că e mai bine decât vaccinarea că oamenii capătă imunitate naturală!?!? Pe cât pariu?

      • Gaman Răspunde

        Cine se înțeapà belirea vine mai tîrziu pandemia se terminà in 2023 cu doza 7 si valul 7 este tot planificat

    • Satmarean Răspunde

      Acest medicament se administrează doar după ce ai fost confirmat pozitiv, nu se administrează preventiv!

      • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

        Da @satmarean, dar gândește-te că măcar sunt șanse la tratament efectiv și nu că te bagă și te umflă cu oxigen. Majoritatea de acolo ies gata ambalați. Nu mai bine un tratament care mai acordă o șansă omului? Nu înțeleg ce se mai așteaptă. Măcar cei care sunt internați prin spitale cu covid cu forme mai ușoare. Adică să nu mai ajungă la ATI.

  3. ... Răspunde

    Ma fwt pe bani, de fapt chiar pe gratis, numai sa ma dorească cineva. Câteva săptămâni o sa postez sub alte conturi, în acest timp fac mai multe labe triste.

    • ... Răspunde

      Stimabile, tu cred că vrei să ai neplăceri serioase. Că de se va ajunge acolo alții te vor fwte dar bine de tot. Scleroza în plăci și Alzhaimerul să te mănânce dar încet, pe bucățele. Asta până faci pe tine singur și nici pampersul pentru adulți să nu-ți ajungă! Să-ți uiți și numele cum te cheamă. De fapt să nici nu ltii vă te-ai kkt pe tine! Asta e starea ta naturală! Kkt vorbitor! Și mai zici că ești un om adult cu drept de vot? Ești un accident genetic făcut în palmă!

  4. Gameaz Răspunde

    Alt business nu vreau oameni sà se vaccineze inventeazà altcevavorbim peste 3 ani are efect pe termen lung in Israele mor cu gràmada dar presa doarme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.