Viața unei profesoare din municipiul Satu Mare pare a fi desprinsă dintr-un film. Angela Kohán este profesoară la Școala Mircea Eliade din orașul natal, dar până să ajungă să predea, viața a purtat-o prin cele mai dificile situații pe care le poate trăi un om. Ea s-a născut cu o boală rară și grea, „coloană deschisă”, fiind necesare până acum peste 20 de operații. Asta, însă, nu i-a fost o piedică în urmarea visurilor sale.
Viața ei s-a schimbat radical atunci când l-a întâlnit pe Ionuț Stancovici, cel ce prin Caiac SMile luptă din răsputeri pentru „oamenii speciali”, pentru ca ei să aibă drepul la sport, libertate, respect și empatie. Așa a fost și în cazul Angelei: cu răbdare, Ionuț a ajutat-o pe aceasta să urce pe „culmile” vieții, și să trăiască cu și mai multă bucurie.
Povestea Angelei a fost publicată pe pagina celor de la Caiac SMile:
28 de operații în 52 de ani de viață. Un record pe care cu greu îl poate doborî cineva. Ca Angela sunt foarte puțini oameni în România. Suferă de “coloană deschisă”, o boală grea și rară, care necesită operații multe și extrem de costisitoare, pe tot parcursul vieții. S-a născut cu ea și a luptat toată viața ei pentru ca boala să n-o pună la pământ. Este un record care a făcut-o pe Angela omul care este azi.
16 dintre operații le-a făcut în România, însă după fiecare operație avea dureri cumplite. A aflat că în țări precum Austria, Olanda, Elveția, există medici specializați în boala ei, dar costurile oprațiilor erau atât de mari încât nu și le-ar fi permis niciodată. Primul lucru pe care Angela l-a făcut când a aflat asta, a fost să învețe limba germană. Apoi le-a scris tuturor medicilor de la toate clinicile din vestul Europei, până când un medic, impresionat de situația ei, i-a răspuns și a chemat-o în Austria. Din acel moment au urmat alte 12 operații, făcute de medicii austrieci. După primele operații de la Viena, doctorii de acolo i-au făcut o proteză special pentru ea, în Elveția.Faptul că a învățat limba germană ca să poată comunica cu medicii, a ajutat-o pe Angela și mai departe. Acum predă germana la Școala nr 6, Mircea Eliade, din Satu Mare.Pe Ionuț l-a cunoscut întâmplator. Unul din hobby-urile ei secrete este pictura. La un moment data a avut o expoziție la primărie. Și cum venea de la expoziție a văzut o reclamă la caiac. A avut o revelație în acel moment, și-a dat seama că acela e sportul ei. Caiacul! Ce căuta de ani de zile.L-a sunat pe Ionuț, s-au întâlnit, iar Ionuț și i-a explicat cum funcționează acest sport. Angela a zis „hai să încercăm”. „M-am dus la el, am fost pe lac (nu mai știu care) și am simțit cum îmi curge fericirea prin vene. ”.10 minute i-a luat să învețe să meargă pe apă cu caiacul. Nu mai pusese niciodată piciorul într-un caiac și nici nu își imaginase vreodată că ar putea face asta. După aceea a vrut și mai mult, să meargă cu mai multă viteză. A vrut să învețe cum să se întoarcă cu caiacul pe apă și cum să frâneze.S-a simțit liberă, sănătoasă, ca un om întreg. „Am uitat că nu pot fugi, dar pot lua viteză cu caiacul.”, zice Angela și râde. De când a intrat în caiac, a rămas cu zâmbetul pe față.În copilărie a schiat, pe vremea când boala încă nu i-a furat puterile. Tare, tare i-a plăcut, i-ar plăcea să se urce și ea pe schiuri, dar osteoporoza care-i macină oasele nu-i dă voie să facă asta. Se bucură în schimb pentru toți prietenii ei cu nevoi speciale care pot să facă asta, pentru că pentru ei sportul e vital. Adrenalina le schimbă gândirea, îi face să se simtă vii și le dă curaj. Din punct de vedere psihic, sportul este o terapie pentru ei.Angela poate să înoate și tare și-ar dori să aibă unde să facă sport, pentru că nu este atât de accesibil pentru ei. I-ar plăcea să facă tenis de masă sau, de ce nu, de câmp, în scaun cu rotile. Nu are acces la un astfel de sport. A încercat, dar nu are unde. Mai merge la o sală din Satu Mare, dar foarte greu a găsit un loc unde a fost acceptată cu nevoile ei.„Să fim acceptați peste tot, să fim lăsați să încercăm și noi ce încearcă orice om normal.”, asta își dorește Angela pentru ea și pentru toți cei ca ea.Era cât pe ce să uităm să vă spunem că cea mai tare amintire a ei este de pe Crișul Repede, a mers cu caiacul acolo și a fost, ca să o cităm, woooow!Și nu ți-a fost frică?, am întrebat-o.“Un pic, dar mi-a trecut. Cu atât mai mult îmi place, cu cât e adrenalina mai mare.”Angela este o adevărată aventurieră. A fost în Delta Dunării cu CaiacSmile. I s-a părut foarte departe inițial, dar tot a ajuns acolo. Participă activ la concursuri și asta o face să se simtă un om întreg, normal și liber.„De fiecare dată îi mulțumesc lui Ionuț, pentru fiecare zi pe care mi-o oferă pe caiac, pentru fiecare ieșire și pentru tot ce face pentru mine și pentru ceilalți. Când nu facem caiac, iarna, îmi lipsește foarte mult.”.E foarte mândră de Ionuț. I-a spus că ea și la 80 de ani vrea să facă caiac și este recunoscătoare pentru tot ceea ce face pentru oamenii speciali.
Pentru toți cei asemeni Angelei, Ionuț Stancovici și Caiac Smile luptă pentru dreptul lor la sport, libertate, respect și empatie.
CUM POȚI TU AJUTA?
DONEAZĂ direct în contul Asociației, prin TRANSFER BANCAR, folosind datele de mai jos:Benficiar: Asociația Club Sportiv Caiac Smile
Cont LEI: RO77BTRLRONCRT0439025703Cont EURO: RO81BTRLEURCRT0439025701Banca Transilvania.
Detalii campanie: Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze
