Ultima actualizare: azi, 10:48

Locale

Bradul de Crăciun – frumos dar și periculos. Sfaturile pompierilor: când poate lua foc!

Bradul de Crăciun poate fi împodobit frumos, dar în același timp poate fi și periculos. Deseori se întâmplă cazuri nefericite de Crăciun când bradul ia foc din cauza neatenției, a locului unde este plasat bradul, al modului de aranjare al acestuia sau chiar din cauza ornamentelor.

Cei de la ISU Satu Mare au transmis câteva sfaturi pe pagina lor de Facebook pentru a evita astfel de neplăceri chiar de sărbători:

✅𝑨𝒍𝒆𝒈𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒍𝒐𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒂𝒔̧𝒆𝒛𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒑𝒐𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊
– bradul va fi amplasat astfel încât să nu blocheze căile de acces şi evacuare;
– pomul se va aşeza departe de sobele în care se face foc, de calorifere, sau de alte aparate de încălzire;
– se va lăsa distanţă faţă de perdele, draperii, pereţii acoperiţi cu hârtie sau ţesături;
– sub brad nu se vor aşeza lucruri care se aprind sau ard uşor.
✅𝑨𝒓𝒂𝒏𝒋𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒃𝒓𝒂𝒅𝒖𝒍𝒖𝒊
– nu este recomandat suportul de lemn;
– pentru aşezare, se recomandă un vas mare umplut cu piatră;
– vasul sau trepiedul de metal nu va fi mascat cu vată, hârtie colorată sau alte materiale uşor inflamabile;
– în cazul folosirii unui trepied, acesta va avea dimensiuni mai mari astfel încât să asigure o cât mai bună stabilitate a pomului.
✅𝑰𝒍𝒖𝒎𝒊𝒏𝒂𝒕𝒖𝒍 𝒇𝒆𝒔𝒕𝒊𝒗
– conductoarele şi legăturile să fie bine izolate;
– instalaţia de iluminat să nu fie lăsată aprinsă în perioadele de timp când nu sunt persoanele în încăperea respectivă sau pe timpul nopţii;
– ghirlandele luminoase să aibă contactele perfecte cu sursa de energie pentru evitarea scurtcircuitelor;
– în cazul folosirii unor lumânări sau artificii, acestea se pot plasa numai pe ramurile înalte, astfel încât deasupra flăcării să nu existe ramuri sau ghirlande de hârtie care pot lua foc;
– aprinderea lumânărilor şi artificiilor să se facă numai în prezenţa unor persoane adulte care nu vor părăsi încăperea până ce acestea nu au fost stinse sau au ars complet.
Cele mai frumoase sărbători sunt cele petrecute în siguranță alături de cei dragi!

Un comentariu

  1. 🤔🤔🤔 Răspunde

    A-ți fi mai pe placul șefului vostru mare dacă a-ți interzice bradul de Crăciun și atunci nu mai există acest risc. Mă mir că în contextul actual încă nu a apărut un pseudostudiu prin care să ni se demonstreze că mirosul de cetină ajută la propagarea covidului. Nu de alta dar sunt deja voci prin mUE cum că să nu mai folosim nici expresia Crăciun. 😱🤔😲😭😧

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.