Ultima actualizare: azi, 13:29
Divertisment

Cele mai bune filme cu Matt Damon pe care merită să le vezi

De mai bine de două decenii, Matt Damon a devenit unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood. A avut o ascensiune rapidă și a întâlnit succesul încă din primii ani de carieră, iar unele filme cu el chiar merită văzute de mai multe ori.

Iată 5 dintre cele mai bune filme cu Matt Damon:

  1. Good Will Hunting (1997) – Un film special care a contribuit masiv la ascensiunea lui Matt Damon, mai ales că el a jucat și rolul de scenarist, alături de bunul său prieten Ben Affleck. Matt Damon a intrerpretat rolul lui Will Hunting, un tânăr cu probleme care lucra ca băiat de serviciu la universitatea MIT. Totuși, el era de fapt un geniu matematic, ce a rezolvat o problemă foarte dificilă și astfel a fost descoperit de profesorul Lambeau. Acesta își propune să îl salveze și să-l ajute să aibă o viață mai bună, dar Will parcă face totul să se autodistrugă, fiind încăpățânat și încrâncenat. Ajunge însă să îl întâlnească pe psihologul Sean McGuire, iar viața sa se schimbă. Matt Damon a avut o nominalizare la Premiile Oscar pentru rolul făcut și a câștigat la această gală un premiu pentru scenariul scris alături de Ben Affleck. Good Will Hunting a avut încasări de peste 225 de milioane de dolari, la un buget de doar 10 milioane.
  1. Rounders (1998) – Un alt film de la începutul carierei lui Matt Damon, în care acesta a făcut un rol de excepție. El este înscris la o școală de Drept, dar pentru un plus de adrenalină joacă poker și este foarte talentat. La un moment dat decide însă să se retragă, dar revine pentru a-și ajuta cel mai bun prieten, interpretat de Edward Norton. A fost un rol care i s-a potrivit la fix lui Matt Damon, mai ales că el este foarte pasionat de jocul de poker. Joacă adesea alături de prietenii săi de la Hollywood, Ben Affleck și Leonardo DiCaprio, iar cei care l-au întâlnit au avut numai cuvinte de laudă la adresa jocului său. De altfel, Matt Damon a dezvăluit într-un interviu că a îndrăgit și mai mult jocul de poker după ce a avut acest rol din Rounders.
  1. The Departed (2006) – Chiar dacă Matt Damon nu este în rolul principal în acest film, prestația sa este una de excepție. De altfel, distribuția este de cinci stele, iar din ea mai fac parte Leonardo DiCaprio, Mark Wahlberg și Jack Nicholson, în timp ce regia este asigurată de Martin Scorsese. Matt Damon este în rolul unui agent pe nume Colin Sullivan, care avea însă o strânsă legătură cu mafiotul Frank Costello (Jack Nicholson). Pentru a-i veni de hac lui Costello, FBI îl înfiltrează însă în gruparea sa pe agentul William “Billy” Costigan Jr. Suspectând că are în jurul său o “cârtiță”, Costello începe să facă săpături, iar Sullivan este cel desemnat să afle cine l-a trădat. E un film cu o acțiune de excepție, care a câștigat nu mai puțin de patru premii Oscar și a avut 6 nominalizări la Globurile de Aur. A avut un buget de 90 de milioane de dolari, iar încasările s-au ridicat la peste 290 de milioane de dolari.
  1. Invictus (2009) – În acest film emoționant regizat de Clint Eastwood, președintele nou ales al Africii de Sud, Nelson Mandela (interpretat de Morgan Freeman) este convins că poate elimina discriminarea rasială dacă echipa națională de rugby va câștiga Cupa Mondială din 1995. Tocmai din acest motiv, el leagă o strânsă relație cu căpitanul echipei, Francois Pienaar, interpretat de Matt Damon. Deși echipa era cotată cu șanse mici la acel turneu, Africa de Sud a câștigat Cupa Mondială și lucrurile s-au schimbat mult în țară. În plus, rolul lui Matt Damon a fost foarte apreciat, motiv pentru care actorul a primit o nominalizare la Premiile Oscar. Iar Invictus a fost un film bun, cu încasări de peste 120 milioane de dolari, la un buget de aproximativ 50 de milioane.
  1. Saving Private Ryan (1998) – Chiar dacă Matt Damon nu apare foarte mult în acest film, Saving Private Ryan merită cu siguranță văzut. E un film care provoacă multă emoție, ce îl are în rolul principal pe Tom Hanks. Acesta este căpitanul unei garnizoane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, care primește ordinul să îl recupereze de pe front pe soldatul James Francis Ryan, interpretat de Matt Damon. Acesta provenea dintr-o familie care pierduse deja doi frați și armata SUA a cerut repatrierea sa în viață. Chiar dacă apare doar spre finalul filmului, Damon face un rol foarte bun în pielea soldatului Ryan și luptă cot la cot pentru a câștiga o bătălie decisivă ce părea pierdută inițial. Saving Private Ryan a avut 11 nominalizări la Premiile Oscar și a câștigat cinci premii. Bugetul a fost de 70 de milioane de dolari, iar încasările au trecut de peste 480 de milioane.

 

 

Un comentariu

  1. Alin Răspunde

    Nu pot sa cred ! in sfarsit un artícol normal din lumea filmului! Un articol ok fara accidente, morti, si covid…..in perioada asta avem nevoie si de altceva. Se poate si ceva cultura generala, putina munca de jurnalist si poate invatam si noi ceva de pe pagina voastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.