Ultima actualizare: azi, 10:59

Locale

FOTO. ”Trofeul Oașului” – eveniment automobilistic caritabil, în premieră la Negrești

Clubul sportiv NSM Motorsport în parteneriat cu Primăria și Consiliul Orășenesc Negrești-Oaș, organizează, pe raza UAT Negrești-Oaș și Certeze, în perioada 03-04.12.2021, prima ediție a ”TROFEULUI OAȘULUI”, eveniment automobilistic caritabil. La competiția ce va debuta sâmbătă, 4 decembrie, vor lua parte 16 echipaje, cu sportivi veniți din Constanța, Brașov, Timișoara, București, Alba și Bistrița.

Scopul principal al evenimentului, pe lângă cel de a reuni sub același acoperământ sportivi din mai multe discipline ale sportului cu motor (Rally Raid, CNR, Off-Road, etc), este cel de a strânge fonduri bănești pentru “CARAVANA LUI MOȘ CRĂCIUN”, acțiune caritabilă pe care clubul sătmărean o organizează de mai mulți ani, în preajma sărbătorilor de iarnă, ajutând astfel, ca nenumărate familii aflate în dificultate și din zonele greu accesibile să se bucure de magia sărbătorilor.

Astfel, sportivii aflați la startul acestei competiții nu vor achita o taxă de participare, ci vor dona sume bănești cu destinația mai sus amintită.

Evenimentul se va derula parcurgând următoarele momente principale:

  • în data de 03.12.20021 – activități de secretariat: înscrierea concurenților, verificări tehnice auto, recunoașteri pe traseu, precum și breaffing-ul dinaintea cursei cu concurenții (locația de desfăsurare a activităților – Complex Hotelier Valea Măriei);
  • în data de 04.12.2021 –începând cu ora 09:00- Startul Festiv al competiției, în Negrești-Oaș, str. Victoriei, în fața Primăriei orașului.

Startul pe Proba Specială va avea loc în localitatea Certeze, pe str. Bisericii, la ieșirea din localitate. Proba Specială se derulează pe un traseu de macadam, respectiv în exclusivitate pe drumuri forestiere, în format buclă, sosirea fiind la intrarea în localitatea Huta Certeze, pe Valea Rea, totalizând aproximativ 15 km, acest traseu fiind parcurs de mai multe ori în același sens. Deplasările pe etapele de legătură se vor efectua în regim de circulație publică, cu respectarea tuturor regulilor privind Codul Rutier.

Parcul Service va fi organizat în centrul Orașului Negrești-Oaș, pe str. Victoriei, astfel că, circulația rutieră în localitate va fi restricționată în data de 04.12.2021 pe această arteră a orașului;

Deliciul publicului, referitor la acest eveniment, îl va constitui, în mod evident, proba Super Specială – Rally Show, din centrul orașului, cu începere de la ora 16:30, probă în care concurenții de la toate clasele își vor dovedi măiestria pe un circuit citadin;

Începând cu ora 20:00 va avea loc festivitatea de premiere, concomitent cu strângerea de fonduri la Complexul Hotelier Valea Măriei.

,,Acest eveniment este unul caritabil, noi în fiecare an, în perioada 15 – 20 decembrie, organizăm o caravan caritabilă. În fiecare an avem ca și țintă aproximativ 300 de familii, anul trecut am depășit acest număr, am ajuns la 400. Am făcut un tur de forță și am reușit să aducem o rază de soare celor 400 de familii. Astfel am gândit această cursă, să nu aibă taxă de înscriere, iar concurenții care vor veni vot dona o anumită sumă de bani pe care noi o vom folosi pentru a cumpăra diverse produse pentru familiile pe care le avem în vedere’’, a declarat Ovidiu Domide, organizatorul principal al evenimentului.

Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a declarat: ,,Am convingerea că o să fie un eveniment de mare impact în zonă (…) Ne dorim să scoatem cât mai multă lume afară din case, mai ales că pandemia ne-a obligat la anumite restricții. Îmi place foarte mult ideea, mai ales că cei nevoiași o să beneficieze și ei de acest eveniment’’.

 

Un comentariu

  1. Nagasaky Răspunde

    Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.