Ultima actualizare: azi, 17:36

Locale

FOTO. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, implicată într-o acţiune de suflet şi pentru suflet

Faptul de a dărui din inimă face parte din „închinarea curată” (Iacov 1:27), iar Dumnezeu îl va răsplăti pe cel darnic (Luca 14:12-14). Sunt versete biblice care scot în evidenţă faptul că dăruirea este o binecuvântare, un act de iubire necondiţionată faţă de semenii aflaţi în suferinţă.

În acest context includem şi acţiunea de suflet, iniţiată de dna rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci în urmă cu câţiva ani, sub genericul „De Crăciun fii mai bun” – un amplu proiect umanitar pus la cale de Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad – care şi-a derulat un nou episod. Astfel, copii care învaţă la Centrul „Curcubeul” din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Arad au fost răsplătiţi cu pachete cu dulciuri, spre bucuria celor mici.

„Este o acţiune de suflet a dnei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci. Pentru al treilea an suntem la Centrul „Curcubeul”, iar pachetele s-au realizat prin donaţii ale cadrelor didactice, personalului auxiliar, cât şi a studenţilor. Este o parte a unei acţiuni mai ample care vizează ajutorarea copiilor şi familiilor nevoiaşe în preajma Crăciunului şi va fi completată şi de alte acţiuni, tot cu sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială Arad” – a spus prof. univ. dr. Cristian Benţe, prorectorul UVVG.

Liant între acţiunile de acest gen ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi copii de la Centrul „Curcubeul” a fost, ca de fiecare dată, Oana Pîrvulescu, directorul DAS Arad, care a spus: „A fost o zi specială pentru aceşti copii, Moş Crăciun sosind cu pachete pentru ei oferite de marea familie a Universirăţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, la iniţiativa d-nei rector. Copiii i-au întâmpinat pe oaspeţi cu emoţie în suflet, mulţumindu-le printr-o mică serbare specifică marii sărbători a Crăciunului”.

Anul trecut, chiar dacă ne aflam într-o perioadă extrem de grea, înfluenţată de pandemia de COVID-19, reprezentanţii UVVG au donat Centrului „Curcuceul” un număr de 20 de calculatoare, ca semn al faptului că motto-ul instituţiei de învăţământ arădene – „Implicaţi în educaţia ta” – nu este unul de imagine, ci se transpune în fapte ori de câte ori se iveşte o oportunitate.


Comunicat de presă Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

2 comentarii

  1. Sîca Răspunde

    PORTAL KIRILĂ FUNERAR ..!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.