Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Românii care intră de luni în țară nu vor mai trebui să completeze declarația pe propria răspundere

Guvernul transmite că, începând de luni, 20 decembrie, cetățenii care intră în România nu vor mai fi nevoiți să completeze declarația epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei, deoarece toate datele se vor regăsi în formularul digital de intrare în România, numit și Formular de Localizare a Pasagerilor (PLF), care va fi obligatoriu.

„Începând de luni, 20 decembrie 2021, cetățenii care intră în România nu vor mai fi nevoiți să completeze declarația epidemiologică, verificată până acum la punctele de trecere a frontierei, întrucât toate datele din declarația epidemiologică se regăsesc în formularul digital de intrare în România.

Formularul digital de intrare în România va scurta timpul de așteptare în punctele de trecere a frontierei prin faptul că cetățenii vor avea de trecut un singur filtru, nu două ca până în prezent, verificarea datelor fiind făcută automatizat.

Formularul digital de intrare în România (PLF) va intra în vigoare începând cu 20 decembrie a.c. și va putea fi completat electronic în aplicația https://plf.gov.ro începând cu 19 decembrie pentru ca toți cetățenii care vin în țară să aibă suficient timp să îl acceseze.

Formularul, dezvoltat de STS pe baza cerințelor operaționale stabilite de autoritățile medicale, nu trebuie tipărit pentru că în momentul trecerii punctelor de frontieră, la scanarea cărții de identitate/pașaport, va permite afișarea datelor din formular în aplicația informatică a Poliției de Frontieră.

Reamintim că acest formular trebuie completat cu maximum 24 de ore înainte de prezentarea la punctele de trecere a frontierei. Datele trebuie introduse corect pentru că sistemul informatic este interconectat cu DEPABD și Poliția de Frontieră pentru validarea datelor de identitate și Corona-forms, aplicația unde se regăsesc persoanele infectate cu SARS-CoV-2, izolate sau carantinate.

Documentul este utilizat deja la nivelul a 18 state membre”, arată un comunicat al Executivului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.