Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

UDMR: Informația potrivit căreia limităm deținerea suinelor în gospodării este falsă și înșelătoare

“În aceste zile au apărut informații false conform cărora UDMR ar interzice creșterea porcinelor în gospodării. Inițiativa legislativă a UDMR vizează strict  exploatațiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane, nicidecum nu interzice creșterea porcinelor în gospodării. O astfel de măsură ar împiedica atât fermierii în activitate cât și funcționarea acestui sector”, a declarat Magyar Lóránd, deputat de Satu Mare, vicepreședintele Comisiei pentru agricultură. Legiuitorul din Satu Mare a precizat faptul că, proiectul de lege inițiat de UDMR a suferit modificări majore în comisiile de specialitate din Senat.

“În cadrul dezbaterilor din plenul Senatului UDMR a cerut retrimiterea proiectului de lege la comisii, însă această solicitare a fost respinsă. Totuși UDMR nu a votat împotriva proiectului de lege, deoarece în camera decizională dorim să adoptăm această inițiativă, în forma sa inițială”, a declarat Magyar Lóránd, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

Könczei Csaba, deputatul UDMR din județul Covasna a subliniat că în vederea combaterii, răspândirii și stopării epidemiei pestei porcine inițiativa Uniunii separă în două categorii creșterea porcinelor în gospodării: “Întrucât nu este nevoie de supraveghere din partea medicului veterinar pentru fermierii care dețin porcine destinat consumului familial, i-am inclus pe aceștia în prima categorie, iar astfel,  în acest caz se justifică stabilirea numărului de porcine deținute.

În a doua categorie am inclus acei fermieri, care trebuie să se înregistreze la Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor și sub supravegherea medicului veterinar pot deține, comercializa și pot efectua activitate de reproducție de suine, nefiind obligați să înregistreze o intreprindere sau o societate în acest scop la ORC. Pe lângă deținerea de suine în gospodării, într-o altă categorie am inclus acele intreprinderi și societăți, care se ocupă de comercializarea porcinelor, fiind obligați să respecte toate normele sanitar-veterinare în vigoare.”

Deputatul Magyar Lóránd a declarat că, UDMR a elaborat această inițiativă legislativă tocmai pentru a ajuta fermierii, iar scopul este de a facilita și nu de a complica exploatarea porcinelor cu noile reguli: ”Gospodarii nu pot fi restricționați nici în creșterea și exploatarea, nici în comercializarea porcinelor. Suntem conștienți de faptul că pesta porcină, în primul rând, împiedică fermierii, pe cei care respectă regulile, însă în răspândirea epidemiei au un rol mult mai important operatorii, care comercializează și transportă animalele fără control, iar tocmai din acest motiv înăsprim regulile în acest sens.  Încurajăm ca exemplele bune aplicate în vest să fie puse în practică și în România pentru combaterea epidemiei. În plus, trebuie să facem diferență între fermele mici și exploatațiile comerciale profesionale de porcine. Acestea din urmă sunt ferme izolate, care funcționează bine din punct de vedere al biosecurității și care nu ar trebuie să fie afectate de bolile apărute în fermele mici. Referitor la reglementarea creșterii porcinelor au apărut deja multe proiecte lipsite de sens care au afectat în mod negativ fermierii în ultima perioadă, UDMR reușind până în prezent să împiedice adoptarea acestora.”

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură a subliniat că, proiectul de lege va fi modificat în Camera Deputaților în următoarele săptămâni pentru a redobândi forma elaborată de specialiștii UDMR, care a fost depusă inițial la Parlament.

3 comentarii

  1. Cineva Răspunde

    Dar nu e nici o problemă dacă se interzice creșterea porcilor în gospodăriile țăranilor, că doar putem mânca carne cauciucata de la magazin adusă din alte țări. Acuma urmează să mai interzică și creșterea vacilor și vom mânca lapte care are termenul de valabilitate lună dar poate că nu a văzut vaca și apoi ne mirăm ca suntem bolnavi. Haideți să nu îl lăsăm și pe țăranul ala sa trăiască îl facem domn, poate mânca și el pâine cu margarină.

  2. Vlad Tepes Răspunde

    Domnule deputat Magyar Lorand, in calitate de initiator ( in cadrul UDMR ) a acestui proiect de lege, nu ar fi lipsit de interes sa cuprindeti ( deocamdata nu sint ) si conditiile in care crescatorul individual de porci sa asigure igiena cotetului astfel incit mirosurile pestilentiale ale gunoiului sa nu afecteze vecinul care nu este crescator de porci.
    Dreptul unuia de a creste porci nu trebuie sa incalce dreptul altuia de a respira un aer curat nu unul cu duhoare de gunoi de porci !!!

  3. IOAN Răspunde

    Domnule VLAD TEPES cine te opreste sa locuiesti in oras unde aerul nu este poluat de porci?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.