Ultima actualizare: azi, 13:54

Locale

FOTO. Sărbătoare la Satu Mare: 130 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului de Nord

Primăria Municipiului Satu Mare și Teatrul de Nord marchează printr-un șir de evenimente 130 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului de Nord.

Clădirea a fost construită între 1889 şi 1892, în stil neoclasic şi este un simbol al multiculturalităţii acestor meleaguri, în care astăzi își desfășoară activitatea Trupa Mihai Raicu și Trupa Harag György. Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a deschis vineri, 14 ianuarie, șirul evenimentelor dedicate acestei aniversări.

„Conservarea și promovarea patrimoniului nostru cultural, arhitectural și istoric depinde doar de implicarea , curiozitatea și educația noastră. Din fericire, vremurile pe care le trăim ne permit să accesăm fonduri europene, să deschidem drumuri noi și să creăm oportunități pentru a pune în valoare bogăția culturală și patrimoniul orașului nostru. Dar aici depinde de noi, de fiecare în parte. Pentru mine este un privilegiu și sunt un norocos că azi, într-un moment atât de deosebit, pot să fiu aici alături de toți cei care iubesc Teatrul de Nord. Aniversăm 130 de ani de la construcția acestei clădiri emblematice pentru orașul nostru, o clădire în care a fost scrisă o parte din istoria comunității noastre, care a supraviețuit transformărilor și a găzduit mii de spectacole ce au produs bucurie sau lacrimi pentru zeci de generații. Cunosc în detaliu această clădire şi ca structură, dar şi ca spirit. Sătmărenii au poate, cel mai frumos teatru din țară. Însă, ştiu foarte bine că un teatru nu există doar prin săli şi prin clădire sau prin pereții acesteia, ci există prin oamenii care au slujit în toți acești 130 de ani Teatrul de Nord.”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

În perioada 2013-2015, Primăria Municipiului Satu Mare a reabilitat clădirea Teatrului de Nord prin Programul Operaţional Regional. Valoarea totală a proiectului a fost de 2,5 milioane de euro.

În prezent, Primăria Municipiului Satu Mare continuă proiectele și demersurile pentru susținerea activității Teatrului de Nord și implicit pentru reabilitarea spațiilor puse la dispoziția publicului și a celor două trupe.

Astfel, pentru a reabilita Sala Studio ,,Ács Alajos” și spațiile adiacente, inclusiv a locurilor rezervate spectatorilor ce vor fi utilizate pentru diverse spectacole și repetiții, Primăria Municipiului Satu Mare a obținut o finanțare prin Programul Operațional comun România -Ucraina 2014-2020.  Prin acest proiect  valoarea frumusețea istorică a Sălii Studio, iar sistemele de iluminat și sunet vor fi modernizate. Valoarea totală a proiectului este de 1.100.000 euro.

PROGRAM ANIVERSARE:

VINERI 14 ianuarie 2022

Ora 17.00 | Teatrul de Nord | Foaier: DESCHIDERE OFICIALĂ

Vernisaj expoziție: 130/TEATRU/ISTORIE

Ora 19.30 | Teatrul de Nord | Sala Mare: DOAMNA SÁRA de Döbrentei Sarolta, regia artistică: Vidnyánszky Attila, Teatrul Național din Budapesta

SÂMBĂTĂ 15 ianuarie 2022 – ZIUA CULTURII ROMÂNE

Ora 17.00 | Teatrul de Nord | Sala Studio: LANSARE DE CARTE: colecția Galeria Teatrului Românesc, Fundația Culturală „Camil Petrescu” și revista Teatrul azi

Ora 19.30 | Teatrul de Nord | Sala Mare: ORAȘUL CU FETE SĂRACE, după nuvelele lui Radu Tudoran, regie, scenariu și univers sonor: Radu Afrim, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

DUMINICĂ 16 ianuarie 2022

Ora 11.00 | Casa Meșteșugarilor | Teatru de Păpuși: PĂCĂLICI, POVEȘTI HAZLII de G. Szász Ilona, regia artistică: Bartal Kiss Rita, Teatrul de Păpuși Brighella al Trupei Harag György

Ora 16.00 | Teatrul de Nord | Sala Studio: LANSARE DE CARTE: 29 de stagiuni teatrale la Satu Mare de Csirák Csaba

Ora 18.00 | Teatrul de Nord | Sala Mare: CSONGOR ȘI TÜNDE de Vörösmarty Mihály, regia artistică: Sardar Tagirovsky, Trupa Harag György a Teatrului de Nord Satu Mare

LUNI 17 ianuarie 2022

Ora 17.00 | Sala Studio: LANSARE DE CARTE: Czintos József, idealistul încăpățânat de Csirák Csaba

Ora 19.30 | Teatrul de Nord | Sala Mare: ANATOMIA UNUI VAL PERFECT de Stela Giurgeanu, regia artistică: Tudor Dreve, Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord Satu Mare

Un comentariu

  1. Solcreation Răspunde

    Modernizarea acestei cladiri emblematice a orasului Satu Mare este un lucru de laudat.

    https://portalsm.ro/2022/05/un-om-de-afaceri-din-satu-mare-a-cumparat-100-de-proprietati-de-la-o-banca/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.