Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

Magyar Lorand: Se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor

Cererile se depun la sediile Centrelor APIA, unde a fost depusă cererea inițială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei va fi însoţită de următoarele documente:

a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant;
d) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
e) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz;
f) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.
Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale va fi însoţită de următoarele documente:
a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art. 7 alin. (3) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată, copii certificate conform cu originalul de către solicitant;
d) documentele justificative de încasare de la beneficiarii ajutorului de stat a sumelor corespunzătoare, în funcţie de intensitatea ajutorului de stat pentru serviciul prestat aferent lunii/trimestrului, copii certificate conform cu originalul de către APIA;
e) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
f) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz, originalul şi copii pentru efectuarea conformităţii cu originalul de către APIA;
g) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.

Documentele transmise vor purta sintagma „conform cu originalul”, însușite prin semnătura solicitantului și vor sta la baza operării/verificării datelor în aplicațiile electronice de gestionare a ajutorului de stat și la efectuarea verificărilor administrative ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.