Ultima actualizare: azi, 09:58

Locale

Brâncuși Day 2022. Arta și spiritualitatea lui Brâncuși, la Satu Mare!

Brâncuși Day 2022. Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, în parteneriat cu Asociația Culturală Nomanid organizează ediția a II-a prin care marcăm Ziua Constantin Brâncuși, sculptorul de renume mondial care s-a născut în 19 februarie 1876.

Evenimentul cuprinde  trei programe inedite: 

  • Pentru a-i apropia pe sătmăreni de spiritul creațiilor Constantin Brâncuși, vom expune în curtea Muzeului de Artă, o reproducție a sculpturiiMasa Tăcerii”. Această capodoperă a creației „brâncușiene” va oferi vizitatorilor o viziune asupra dimensiunilor și materialelor, similare cu cele ale obiectului original de artă. 

  • În cadrul unei  expoziții tematice vor fi prezentate lucrările artiștilor sătmăreni, inspirate de maestrul Brâncuși: Adrian Golban, Aurelian Busuioc, Csilla Râpa, Gabriela Király, Herczeg Edwárd, Lola Belicciu, Mikló Antal Annamária, Mitroi Tímea, Radu Ciobanu, Reha Márk, Révész Csaba, Sebastian Iacobuț, Valer Sasu. Deschiderea evenimentului va avea în data de 19 februarie de la ora 16.00 la Muzeul de Artă. Expoziția va putea fi vizitată până în 28 februarie. 

  • În cadrul vernisajului, în curtea Muzeului De Artă, va avea loc și o demonstrație interactivă de olărit prin intermediul căruia toți cei interesați vor fi inițiați de Sályi Robert și Sályi Panna în secretele acestui meșteșug. Locurile la workshop sunt limitate, participarea se face în baza completării unui formular de înscriere, disponibil la acest link: https://bit.ly/3Lq6XWS

Accesul la evenimente este gratuit, prin prezentarea certificatului verde și respectarea măsurilor de prevenire a transmiterii COVID-19, care se aplică în funcție de reglementările valabile pentru ziua respectivă. Prin acest eveniment, organizatorii își propun să promoveze arta ca formă de expresie, comunicare și limbaj universal, care ne onorează sufletul și ne încarcă de bucurie.

Sursa: Centrul Cultural G.M Zamfirescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.