Ultima actualizare: azi, 12:48
Locale

Cum a încercat un tânăr să fenteze carantina. Prins de polițiștii de frontieră sătmăreni

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Petea au depistat un cetățean român care a încercat să intre ilegal în România, prin evitarea controlului de frontieră, cu intenţia de a nu fi supus legislației privind carantinarea persoanelor la intrarea în țară.

Ieri, 6 februarie, în jurul orei 21.45, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea, județul Satu Mare au observat un bărbat care se deplasa pe jos, de pe sensul de intrare în ţară spre cel de ieşire, ocolind clădirea punctului şi încercând să nu se prezinte la controlul de frontieră.

Persoana au fost oprită de către polițiști şi, din primele verificări, s-a stabilit că este vorba un cetățean român, din județul Iași, în vârstă de 25 de ani. Acesta se întorcea din Ungaria şi, pentru a nu fi supus legislației privind carantinarea, a încercat să intre în România fără a se prezenta la controlul de frontieră, unde era necesar să prezinte certificatul digital privind Covid 19 (conform Hotărârii CNSU nr. 6 din 31.01.2022).

Acum este cercetat pentru intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat, iar în cazul lui a fost instituită măsura carantinării de către personalul Direcției de Sănătate Publică.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.