Ultima actualizare: ieri, 19:32

Locale

FOTO. Sătmărean implicat într-un accident în lanț, în Cluj-Napoca. Un copil a fost dus la spital

Un sătmărean a fost implicat într-un accident în lanț, în Cluj-Napoca. Accidentul s-a produs joi după-amiaza pe Splaiul Independenței din municipiul Cluj-Napoca, iar în urma evenimentului rutier un copil a fost transportat la spital.

Ce spune Poliția:

„Din primele informații, prima coliziune s-ar fi produs între un autoturism, condus de un bărbat de 27 de ani, din Satu Mare, pe strada Splaiul Independenței, din direcția podului Giuseppe Garibaldi spre Opera Maghiară, și un autoturism condus de un bărbat, de 71 de ani, din Cluj-Napoca, care îl succeda.

În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 27 de ani a fost proiectat pe contrasens, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, condus de o femeie de 35 de ani, din Cluj-Napoca. Urmare a evenimentului, un minor, pasager în autovehiculul condus de femeia de 35 de ani, a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”.

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultat negativ. Circulația tramvaielor în zonă a fost blocată zeci de minute.

FOTO: servuscluj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.