Ultima actualizare: azi, 12:26

Locale

Înfrângere pentru Florisal după ce a încercat să modifice licitația pentru salubritate

Actualul operator de salubritate din municipiul Satu Mare a suferit o înfrângere în Justiție. Florisal a încercat să blocheze licitația pentru serviciile de salubritate, ori măcar să modifice unele prevederi din caietul de sarcini cu care nu era de acord.

Florisal a dat în judecată Primăria Satu Mare la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și apoi la Curtea de Apel Oradea, dar a pierdut ambele acțiuni pe care le-a inițiat. Poziția Florisal a fost susținută și de consilierul municipal PSD, Ciprian Crăciun, care a cerut public constituirea unei comisii care să analizeze nemulțumirile operatorului de salubritate.

Totodată, Crăciun a acuzat Primăria că ar fi copiat caietul de sarcini după unul elaborat în 2019 de Primăria Odorheiul Secuiesc, ignorând faptul că licitația organizată de Primăria Satu Mare a demarat în 2018.

Mai întâi, Florisal a cerut suspendarea licitației, dar a pierdut atât la CNSC, cât și la Curtea de Apel Oradea, care au dat dreptate Primăriei Satu Mare.

Totodată, Florisal a cerut și modificarea mai multor prevederi din caietul de sarcini, pe care considera că ar dezavantaja firma sătmăreană în fața unor potențiali concurenți. Practic, Florisal nu ar dori să se despartă de celebrele tractorașe.

Atât CSNC, dar și Curtea de Apel Oradea au respins contestația Florisal în totalitate, arătând că licitația organizată de Primăria Satu Mare este perfect legală, iar prevederile caietului de sarcini sunt corecte.

10 comentarii

  1. radical2 Răspunde

    Din punct de vedere al cetatenilor e simplu. Vrem sa scapam de aceasta firma. Serviciile prestate sunt de joasa calitate raportat la tarifele percepute. Pe langa asta , nu sunt deloc prietenosi cu mediul. Utilajele lor sunt invechite. Iarna asta au fost luati prin surprindere cu deszapezirea. E horor aceasta firma. Sa colectezi de la primarie si oameni o gramada de bani si tu sa nu faci nimic. Nu vad investitii deloc in utilaje. E timpul sa scapam de aceasta firma.

  2. ecologist Răspunde

    Florisal are comportament ostil, demonstrează asta și acțiunea lor recentă. Nu știu ce speranțe mai avem că vor face cum scrie în caietul de sarcini pentru că multe lucruri de multă vreme așa ar trebui să fie cum nu sunt de fapt. Nu am încredere că sunt în stare să reorganizeze și să presteze servicii din domeniu cum se cere. Pur și simplu au avut timp destul să ne convingă de asta și știm cu toții pentru ce servicii mizerabile plătim scump.

  3. Matache Macelaru’ Răspunde

    Pai, se vede de la o posta ca Florisalul este firma de casa a PSD! Cu ce indarjire a atcat primarul si Primaria prin vuvuzela Cristescu (platit bine de fam. Puscas) si de fraierul de serviciu Craciun 😀
    Si sa nu uitati Florisal si actualmente face reclama in ziarul si in televiziunea lui Govor!!! Capisci???

    • radical2 Răspunde

      de 30 de ani tot asa a fost. Ar fi multe lucruri de lamurit cu privire la asta intr-o tara normala. Dar din nefericire, nu e cazul.

    • Xpert68 Răspunde

      Este firma capusa care a fost infiintata de pe timpul lui Anderco!!!

  4. John Doe Răspunde

    “Saracul” Puscas pierde pe toate fronturile, in Cluj cu imobiliarele, cu Florisal. Sper sa scapam de aceasta firma odata pentru totdeauna.

    • ecologist Răspunde

      @John Doe. Allah să te audă! Că deja nu se mai poate! Deja își bat joc de oraș și de meserie! 🙏🙏🙏🙌

  5. Pop Ioan Răspunde

    Ar fi cazul sa scapam de Puscas & Co.Sper ca noua firma va manipula mai cu atentie tomberoanele.Anul trecut mi-au spart 2 tomberoane angajatii lor.Le trintesc , le arunca parca ar fi suparati pe ele

  6. Nha Răspunde

    Io vreau sa vad efectul acestui verdict. Adica o firma serioasa de salubritate care sa colecteze si sa asigure recipienti de colectare selectiva pe bune , nu umed si uscat 😂, utilaje care nu put si nu polueaza chimic si sonor si personal care sa-si ia rolul in serios, sa mai spele strazile , … Oare vreau prea multe ? 🥱

  7. arcul Răspunde

    Degradarea serviciului de salubritate se datoreaza: primariei, politiei, garda de mediu, protectia consumatorului, cei care ar fi trebuit sa actioneze conform legilor si atributiunilor de serviciu nu a BANULUI care face legea atat in Satu Mare cat si in ROMANIA. Vom disparea ca oameni normali, cu bun simt si responsabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.