Ultima actualizare: azi, 11:21

Locale

INTERVIU. Românii din Ucraina speră să scape de bombardamente. Zona nu prezintă interes maxim pentru ruşi

Românii din Ucraina speră să scape de bombardamente. Istoricul Ion Huzău din comunitatea românească din Ucraina a declarat pentru PortalSM că românii de peste graniţă sunt îngrijoraţi cu privire la război dar speră să scape de bombardamente.

„Noi suntem într-o zonă mult mai ferită, zona asta nu cred ca va fi ținta atacurilor. Refugiatii merg înspre Polonia, dar dacă se va ajunge la ceva mai grav pot să meargă și în Slovacia, Cehia unde lucrează sute de mii de ucrainieni. În România, respectiv Maramureș și Satu Mare, cu toate că există locuri pregătite de cazare, înca nu se grăbește nimeni să plece, nu se alege calea refugiului”, a afirmat Ion Huzău.

Potrivit acestuia, există diferite grupări teroriste care ataca mai multe centre de interes militar și nu numai, care au ajuns și în unele zone mai Vestice precum Ivano-Frankivsk, aproape de regiunea Transcarpatică, au fost asemenea atacuri și în Cernăuți, cele mai multe fiind în partea de Est.

„E un război modern, unde mulți spun că Ucraina e de vină pentru ce s-a întâmplat în Estul țării, dar adevăratul agresor este Rusia  care are această poziție de când a apărut ca stat. Ea mereu atacă alte state și se declară că e cea mai pașnică țară din lume, că ei  nu au început niciodată un război, mereu vorbesc pe invers”, a precizat Ion Huzău pentru PortalSM.

Conform spuselor istoricului, rușii încearcă să creeze un coridor care să unească Estul Ucrainei cu Sudul, se laudă că au trimis forțe cu ajutorul flotei militare la Odessa, fapt care încă nu s-a întâmplat, dar nu înseamnă că nu se va întâmpla în viitor. În orice caz se dau lupte foarte grele, și nu se știe cu ce se va termina.

Cetățenii speră că armata ucraineană va da o ripostă cât se poate de bună, însă fără ajutor din partea partenerilor vestici șansele sunt mici.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.