Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

20 de milioane de comprimate de iodură de potasiu au fost distribuite la DSP-uri

20 dintre cele 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu produse la Iași au fost deja distribuite DSP-urilor, a anunțat miercuri ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a declarat că la Antibiotice Iași s-a încheiat producția a 30 de milioane de comprimate de iodură de potasiu, iar 20 de milioane au fost distribuite deja DSP-urilor, urmând ca până la sfârșitul săptămâmii întreaga cantitate să ajungă în județe.

„Între timp, împreună cu CNAS facem o evaluare și o catagrafie a persoanelor din grupe de vârste. O avem la nivel național și județean, dar acuma mergem puțin mai în profunzime și așteptăm cifrele referitoare la numărul de persoane de pe lista fiecărui medic de familie, pentru că intenționăm să găsim o formulă care să implice medicii de familie către distruibuirea acestor comprimate la pacienții de pe propriile liste”, a spus Rafila.

Conform acestuia, campania de distribuire a comprimatelor va fi dublată în perioada imediat următoare de o campanie de informare.

Aceasta ar urma să explice modul de utilizare a acestor comprimate, „care nu trebuie în niciun caz luate de către persoane decât în cazul unei recomandări exprese într-un anumit moment, în cazul unui incident nuclear”.

Ministrul Sănătății a spus că aceste recomandări vor conține și detalii despre modul de păstrare a acestor comprimate.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.