Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Au început pregătirile pentru ”Sâmbra Oilor”. Evenimentul revine după doi ani de pauză

Prefectul Roca RaduRadu Roca a convocat azi, 28 martie 2022, prima şedinţă a Comandamentului de organizare a celei de-a 64-a ediţii a „Sâmbrei Oilor”.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria oraşului Negreşti-Oaş, Primăria Comunei Certeze.

În urma discuțiilor purtate s-a stabilit ca cel mai mare festival al folclorului şi tradiţiilor oşeneşti să se organizeze, duminică, 1 mai 2022, de la ora 12.00, pe dealul de la Huta Certeze, la graniţa dintre judeţele Satu Mare şi Maramureş.

Prefectul judeţului Satu Mare a trecut în revistă atribuţiile specifice fiecărei instituţii şi a stabilit că următoarea întâlnire se va desfăşura joi, 7 aprilie, în teren. La locaţia desfăşurării evenimentului vor fi prezenți reprezentanții instituțiilor de asigurare a ordinii publice (Poliţia, Jandarmeria, Pompierii, Poliţia de Frontieră) şi a celor de control pentru siguranţa participanţilor (ANPC, DSP, DSVSA).

2 comentarii

  1. radical2 Răspunde

    yeeey , merem la balci

    • Romanistan citizen Răspunde

      Tu poate, eu mai bine mă lipsesc. Adică să-mi mut fizicul până acolo doar să consum cubă contrafăcută ca și pălincă adevărată și să ascult țâpurituri până-mi zboară urechea??? La prețurile astea la carburanți???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.