Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Percheziții DNA la Primăria Satu Mare, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Oradea au făcut, marți, percheziții la Primăria Satu Mare, într-un dosar de fraudare a fondurilor europene în perioada 2020-2021, potrivit unui comunicat al instituției.

,,Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate corupției și de fraudare a fondurilor europene comise în perioada 2020-2021.

În cursul zilei de 22 martie 2022, ca urmare a obținerii autorizării legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții la sediul unei instituții publice din municipiul Satu Mare. În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA.

Primăria Satu Mare cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DNA, informează reprezentanții municipalității.

,,Primăria a pus la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Primăria este prima interesată de soluționarea rapidă și corectă a acestei situații”.

10 comentarii

  1. comentator Răspunde

    No, am’ ciuciu se va mai termina proiectul cu Cubic! Cine se mai înhamă la proiect dacă s-a băgat DNA pe filon? Mai ales că habar nu au cum să scape de apă. Proiect făcut pe jenunchi sau cine știe mai cum dar oricum nu cum trebuie. Bine că dacă faci un coteț la găini acasă îți cere ditamai proiect făcut la virgulă! Asta dacă te mai lasă să ții găini!🤔😱😲😎

  2. radical2 Răspunde

    Mai bine mai tarziu decat niciodata

  3. Gheorghe Răspunde

    Bună ziua domnilor. Fără agitație, mai este o baltă, fără apă în apropiere. Poate au făcut proiectele împreună, numai că s-o fi încurcat. Balta, ODOREU FĂRĂ APĂ, CUBIC CU APĂ. În ODOREU au pontoane fără apă, la CUBIC PAVAJE SUB APĂ.

    • comentator Răspunde

      @Gheorghe, așa cum am spus, proiecte făcute pe jenunchi, apoi proiectate probabil de cine trebuie, executate idem și semnate la recepție la fel. Câte sunt așa! Dar city în mișcare!?🤔😱😲 Depinde de unde privim și după câte pahare.

  4. misi Răspunde

    s-a platit lucrarea? cine a fost sef de santier? cine a supravegheat lucrarea? intrebati pe vecinii de acolo

    • comentator Răspunde

      Stai liniștir, încă nu e gata și nici plătit. Dar nici terminat curând nu va mai fi. Acum sunt doar curios ce va zice primașul. Că e investi.ia lui de suflet de fapt.🤔😱🥴😲

  5. xpert86 Răspunde

    Alta ancheta tip petarda marca DNA??? Anul trecut pe vremea asta DNA au facut o perchezitie barosana la IPJ Satu Mare si ulterior nu s-a mai auzit nimic!! In loc sa se solicite acte pe cale normala pentru impact im mass media se recurg la astfel de metode!!!!

  6. ionut Răspunde

    Sa mai de-a DNA-ul și pe la primării că ce furaciuni, învârteli se fac acolo te ferească Dumnezeu,cu terenuri agricole in mod special!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.