Ultima actualizare: azi, 10:08

Locale

VIDEO. Vasile Lucaciu a fost declarat ,,Erou al națiunii române”

Cel mai mare patriot român din Satu Mare, Vasile Lucaciu, a fost declarat ,,Erou al națiunii române”, votat astăzi de Camera Deputaților.

Cu toate că, în 2018, propunerea legislativă a fost respinsă în Senat, votul de astăzi de la Camera Deputaților l-a declarat pe Vasile Lucaciu ,,Erou al națiunii române”. ,,Ma bucur că am putut îndrepta votul din Senat și îi acordăm marelui om politic recunoașterea binemeritată”, a declarat deputatul Adrian Cozma.

,,Constat cu mâhnire că propunerea legislativă privind declararea marelui om politic, Vasile Lucaciu, ca “Erou al Națiunii Române”, a fost respinsă în Senat. Vă mulțumesc stimați colegi pentru votul acordat azi!, cu atât mai mult cu cât anul acesta se împlinesc 170 de ani de la nașterea sa și 100 de ani de la decesul marelui om politic.

Vasile Lucaciu a fost o personalitate marcantă a istoriei noastre, în special pentru luptele duse pentru apărarea libertăților și drepturilor românilor transilvăneni din a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. A fost un apărător al neamului său, cel care a ținut nestinsă flacăra ideii reîntregirii țării, asumându-și riscuri extreme. Una dintre personalitățile care nu doar că merită cinstite o dată pe an, ci care ar trebui să primească un loc pe deplin meritat în cărțile de istorie, dar și o recunoaștere de către Parlamentul României a jertfei sale exemplare pentru cauza națională.

Poporul i-a păstrat vie memoria, în povestiri și doine, care și astăzi se mai cântă prin părțile Sătmarului, existând acolo un adevărat cult pentru acest mare erou. Mă bucur că am putut îndrepta votul din Senat și îi acordăm marelui om politic recunoașterea binemeritată. Vă mulțumesc în numele sătmărenilor!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.