Ultima actualizare: azi, 09:00

Locale

Vine primăvara. Se anunţă până la 19 grade la Satu Mare

Vine primăvara. Oficial, de luni vine primăvara. Vremea se schimbă radical la Satu Mare, fiind aşteptate temperaturi şi de 19 grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, au mai rămas doar câteva zile de îngheţ, după care temperaturile nu vor mai coborî sub zero grade.

Vremea se încălzeşte în fiecare zi. Luni, maxima aşteptată este de 13 grade la Satu Mare, marţi ne aşteptăm la 19 grade, miercuri şi joi la 18 grade, după care temperatura scade uşor ziua, dar creşte noaptea. Dacă pe parcurusl săpătmânii viitoare se va atinge limita de îngheţ pe timp de noapte, în weekend temperaturile vor fi mult peste zero grade.

Echinocțiul de primăvară în 2022 are loc astăzi, duminică, 20 martie, la ora 17:33, ora României. Este momentul care marchează sosirea primăverii astronomice în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică începe toamna astronomică. Este, de asemenea, data la care se spune că „ziua este egală cu noaptea”, adică orele de lumină sunt egale cu cele de întuneric.

După echinocțiul de primăvară, durata zilei (luminată de soare) va continua să crească, iar cea a nopţii să scadă, până la data de 21 iunie, când se va încheia primăvara astronomică, odată cu solstiţiul de vară. În regiunile polare din emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.  De la un an la altul, echinocţiul de primăvară nu are însă loc la aceeaşi dată, întrucât anul calendaristic nu este egal cu anul tropic.

Când se schimbă ora

Trecerea la ora de vară se va face în ultimul weekend din luna martie, adică peste o săptămână, în noaptea de 26 spre 27 martie 2022, când ceasurile se dau înainte cu o oră, adică ora 3:00 devine ora 4:00. „Dormim mai puțin”, cum se spune, iar 27 martie 2022 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore când e ora de iarnă).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Însă ora de iarnă este ora considerată standard.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.