Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Accident mortal în Satu Mare. Bătrân aflat pe bicicletă, acroșat de o mașină

Accident mortal în Satu Mare. Un bătrân, în vârstă de 60 de ani, aflat pe bicicletă, a fost acroșat de o mașină, joi seara, în municipiul Satu Mare.

Biciclistul nu purta imbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată corespunzător cu sistem de iluminare, potrivit polițiștilor.

„Ajunși la fața locului poliţiştii au constatat faptul că un conducător auto, de 20 de ani, ar fi acroșat un bărbat, de 60 de ani, care se deplasa în calitate de biciclist, pe aceeași direcție de mers. Acesta nu purta imbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, iar bicicleta nu era echipată corespunzător cu sistem de iluminare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele medicale, biciclistul și-a pierdut viața. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Totodată, acestuia I s-au prelevat probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM.

Un comentariu

  1. Unu' Răspunde

    Vinovați moral pentru moartea biciclistului sunt și bravii polițiști rutieri!
    Se mulțumesc să stea în boscheți la pândă cu radarul, ziua, iar între timp, bicicliștii, motocicliștii și trotinetiștii fac slalom printre pietoni pe trotuare printre mașinile lăsate tot pe trotuar, trec strada pe trecerea de pietoni fără să coboare de pe utilaj, nu poartă îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante după lăsarea întunericului!
    Poliția așteaptă să moară dintre ei și abia apoi promite să ia măsuri dar uită rapid!
    Motocicliștii circulă pe mijlocul benzii de rulare, când ei ar trebui să circule pe partea dreaptă a drumului cât mai aproape de acostament, și fac slalom printre mașinile care așteaptă să treacă prin intersecție, dar tot ei sunt persecutați…
    Bicicliștii și cei cu trotinete electrice circulă pe trotuar cu viteză mare și mai și râd că cretinii de unii pietoni care se sperie de ei…
    Și atunci te întrebi, unde …. este poliția rutieră?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.