Ultima actualizare: azi, 11:56

Locale

Solidaritate în Postul Mare. Ajutor pentru refugiați și masă de Paște pentru sătmărenii nevoiași

Fundația Hans Lindner a plănuit mai multe acțiuni umanitare în acest an pentru a marca cea de-a 25-a aniversare a înfiinţării sale. De obicei, astfel de inițiative se potrivesc foarte bine în Postul Mare, dar faptul că această perioadă coincide cu războiul declanșat într-o țară vecină, nu a fost luat în calcul de organizatori. Războiul ucrainean-rus durează de 50 de zile, iar în această perioadă echipa fundației a avut ocazia să-și demonstreze experiența și determinarea tocmai atunci, când a fost cel mai necesar, iar pe de altă parte şi-a îndeplinit totodată şi angajamentele sociale locale, obișnuite.

Necesitatea a fost clară şi identificată imediat, iar inițial adăpostirea de urgență și temporară a unui număr mare de refugiați în imobilele proprii fundaţiei a părut să fie şi soluția potrivită. Recent, însă, au sosit din ce în ce mai puțini refugiați din Ucraina, care căutau cazare temporară în Satu Mare. Prin urmare, prioritățile fundaţiei au fost regândite: echipa fundației se concentrează acum pe sprijinirea centrelor de primire a refugiaților înființate în Ucraina și județul Satu Mare. Așa că, săptămâna trecută, s-au trimis alimente și articole de igienă (1.600 kg în total) la două centre pentru refugiați din Ucraina. În această acțiune, partenerii fundației au fost Parohia Ortodoxă din Halmeu, care gestionează şi depozitul de colectare a ajutoarelor în apropierea graniței româno-ucrainene, o deputată din Ucraina (doamna Roksolana Pidlasa) și compania Casco din Satu Mare.

Un al doilea transport de ajutoare (6,5 tone, alimente de bază paletizate) a putut fi livrat la Asociația „BON, din Kiev,”, care gătește şi livrează gratuit mâncare caldă pentru 500 de persoane pe zi. Acţiunea nu a fost deloc ușor de organizat, deoarece trebuia găsit sponsorul care să achite costurile, iar pe de altă parte proviziile din depozitele en-gross din Satu Mare erau limitate, iar găsirea unei autoutilitare pentru transportarea în Kiev a fost dificilă. La urma urmei, Domnul ne-a călăuzit să ducem inițiativa până la capăt cu succes.

Fundația a anunțat și un curs gratuit de limba română pentru refugiații ucraineni. Cursul va începe în curând și va ținut de d-na Fiat Lídia, o profesoară din cadrul programului „Fit for Life”, iar mulți oameni s-au înscris deja la orele online, unii chiar din alte orașe.

Pe măsură ce se apropie Paștele, echipa fundației nu îi uită nici pe cei care locuiesc în locuințele sociale din Satu Mare (blocurile 25 și 79, zonele defavorizate de pe strada Toamnei și Vulturului). Împreună cu personalul Direcției Asistenţei Sociale a Primăriei Satu Mare sunt livrate celor aflați în nevoie în total 470 de pachete de Paşti, la care au mai contribuit și multe organizații non-guvernamentale locale.

Pe masa beneficiarilor programului Lindner Agapé va fi și anul acesta un meniu festiv de Paști. La preparare au contribuit și un număr mare de mămici din Programul Raza Speranței, ele pregătind pentru vârstnicii singuri un meniu special, festiv (pască, șuncă, ruladă umplută, supă de pui, sarmale, hrean, prăjituri), care va fi livrat la domiciliul beneficiarilor în Vinerea Mare Catolică.

Ce-şi mai poate dori cineva, care a avut să trăiască pe propria piele bucuria de a face bine tocmai în perioada Postului Paştelui? Doar atât încă: Paște binecuvântat tuturor! ….și să fim mereu atenți unii la alţii, să ne ajutăm între noi și să fim solidari activi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.