Ultima actualizare: azi, 14:03
Locale

FOTO. Acțiune DIICOT la Satu Mare. Traficant de droguri prins în flagrant

La data de 19 mai, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au prins, în flagrant delict, un bărbat, de 40 de ani, din Satu Mare, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept.

Astfel, asupra bărbatului, au fost descoperite 4 doze de substanță pulverulentă, ambalată în folie de aluminiu, iar în autoturismul acestuia 54 de grame de substanță cristalină, albă, o doză de materie vegetală de culoare verde-oliv, precum și un cântar de precizie.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare a emis un mandat de percheziție domiciliară, iar, în urma acesteia, au fost ridicate bancnote rulate, care prezentau urme de substanță pulverulentă albă și aproximativ 15 grame de substanță pulverulentă albă.

Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, în vederea audierii. Față de acesta, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentat instanței de judecată, cu propunere legală.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.

Sursa: IPJ Satu Mare

2 comentarii

  1. Josef Mengele Răspunde

    Singurul leac împotriva acestei molimi este PEDEAPSA CAPITALĂ

  2. istike Răspunde

    Bai Josef , TOATA LUMEA SE DROGHEAZA .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.