Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

Careianul care construieşte “globurile lui Jules Verne” nu a mai primit investiţia promisă la Imperiul Leilor

Sătmăreanul care construiește la Carei globuri pământești inspirate din romanele lui Jules Verne și care ar fi trebuit să obţină suma de 250.000 de euro la emisiunea Imperiul Leilor nu a mai primit finanţarea promisă.

Investitorul Dan Șucu de la Mobexpert i-a promis careianului suma de bani, însă acestă investiție pare să nu se mai fi concretizat, conform spuselor antreprenorului.

Dan Șucu îl crede un visător, însă replica lui Remus Gall l-a pus pe gânduri pe finanțator. „Așa am și ajuns aici, prin optimism și vise”. Deși este de acord că afacerea este extrem de riscantă, fondatorul Mobexpert a făcut ceea ce puțini investitori cu experiență fac în business: s-a lăsat pradă emoțiilor fiindcă iubește geografia și oamenii care visează la ceva mare, potrivit Imperiul leilor.Protv.ro.

„Toți suntem visători, într-un fel sau altul. Ar trebui să avem și vise și capacitatea să ne îndeplinim visele. Eu sunt printre norocoșii care au reușit să-și îndeplinească visele. Ce e rău în a încerca să-l ajut și pe un compatriot să facă același lucru?”, a spus Dan Șucu după ce l-a ofertat pe Remus Gall.

Tânărul a mers la Imperiul Leilor să încerce să atragă 250.000 euro pentru a construi un spațiu de lucru nou, în vederea creșterii producției, acceptând 100.000 de euro investiție și 150.000 de euro sub formă de împrumut pe cinci ani, pentru 40% din afacere.

Remus Gall a povestit, pentru PortalSM, de unde a început pasiunea sa pentru Globurile Pământești, din ce sunt realizate, dar și ce vrea să facă pe viitor.

De când era mic, Remus Gall a fost pasionat de știință, dar și de natură, i-au plăcut tot timpul hărțile și globurile pământești. Astfel a hotărât să construiască cu mâinile lui un glob uriaș, întrucât cele existente pe piață erau extrem de scumpe. Careianul s-a inspirat de la alte globuri de dimensiuni mari, din dorința de a îmbunătăți și inova în domeniu. Ca în orice alt domeniu, începutul a fost greu, cu zeci de încercări nereușite.
„Din păcate și eu am ajuns să fac globuri la prețurile aproape așa de mari ca și globurile care m-au inspirat, dar pe viitor dacă reușim să scalăm afacerea am dori foarte tare să fie mai accesibile, să nu trebuiască să ieșim în pierdere dacă reducem mult costul”, a precizat Remus Gall pentru PortalSM.
„În 2018-2019 am început cu primele prototipuri, azi am ajuns la modelul 31, deci foarte multe defecte și eșecuri până să ajung sa fac un glob mare fără defecte. Primul glob vândut a fost cumpărat de către un canadian, la prețul de 5.000 euro, un preț care e mare, dar chiar și așa, în pierdere l-am făcut, motiv pentru care a trebuit să cresc prețul la următoarele globuri”, a spus Remus.
Globurile pământești fabricate în Carei sunt făcute din materiale naturale, respectiv gips, pânză și pigmenți naturali, care le oferă acestora culori vibrante și unice.
„Concurența noastră din UK care au prețuri mult mai mari, folosesc aquarele și, de asemenea, nivelul de detalii nu este nici pe de aproape atât de mare ca la globurile noastre”, a adăugat antreprenorul.
Momentan Remus Gall face doar globuri de 80 de centimetri, dar are în plan să realizeze globuri și mai mari. Legat de Imperiul Leilor, Remus spune că ce s-a văzut în emisiune nu s-a concretizat.
„Am spus din păcate, dar de fapt e din fericire. Cu unii oameni n-ai vrea să colaborezi nici pentru toți banii din lume. Mai ales cu cineva care spune că munca, produsul, firma mea e un NIMIC. Echipa de producție a emisiunii e foarte de treabă, oameni cumsecade, mai puțin pot să spun despre unii investitori. În orice caz noi mergem înainte, vom crește mai încet, dar sigur”, a povestit Remus Gall.
Sătmăreanul a precizat că toate reacțiile oamenilor sunt pozitive, în special reacțiile copiilor.
„Singura reacție negativă este legată de preț, cea ce înțeleg, dar până să putem crește trebuie să ne axăm doar pe piața de lux, cea ce din păcate nu a fost scopul inițial, dar este o necesitate pentru a ne putea dezvolta”, a adăugat Remus Gall.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.