Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Primărie executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare. Microbuzele școlare, scoase la licitație

Primăria unei comune este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare, iar microbuzele şcolare au fost scoase la licitaţie de executor, titrează edupedu.ro.

Primăria comunei Suteşti din județul Vâlcea este executată silit de o trupă de lăutari din Satu Mare care a cântat acum aproape nouă ani la o sărbătoare a localităţii şi căreia nu i-a fost plătit onorariul, pentru plata datoriei fiind scoase acum la licitaţie inclusiv cele două microbuze şcolare din localitate, care deservesc 140 de elevi, transmite Agerpres.

Primarul localităţii, Alin Dumbravă, a precizat marţi, pentru Agerpres, că datoria iniţială către această trupă de lăutari, de 25.000 de lei, a ajuns în prezent la 520.000 de lei, deoarece au fost prevăzute penalităţi foarte mari în contractul încheiat cu aceşti artişti de către reprezentanţii comunei de la acel moment.

Primarul a anunțat că nu are soluţii pentru a le asigura elevilor din localitate transportul după ce microbuzele vor fi vândute, în situaţia de a merge pe jos la şcoală fiind peste 100 de copii.

,,Avem 140 de copii la şcoala gimnazială din localitate şi probabil că mulţi vor alege să meargă la şcoli din localităţile învecinate unde au transport asigurat. Oamenii au aflat despre această situaţie şi vă daţi seama că sunt foarte revoltaţi, însă nu avem alte posibilităţi să achităm datoria“, a declarat primarul din Suteşti, citat de agenția de presă.

,,Din păcate, aceasta este realitatea. Este o datorie care în momentul de faţă este de 5,2 miliarde de lei vechi către nişte lăutari din Satu Mare care au cântat la Ziua Comunei în 2013. Au fost aduşi pe un contract cu un onorariu de 25.000 de lei, dar care nu a fost achitat la timp de administraţia de la acea vreme, astfel că s-a ajuns la această sumă foarte mare pentru posibilităţile bugetului local. Procesul s-a terminat definitiv în 2019 şi s-au mai făcut de atunci anumite plăţi către această trupă, dar nu avem cum să achităm toată datoria. Am încercat să ajungem la o înţelegere şi să plătim eşalonat, dar au spus că vor toţi banii deodată astfel că executorul a scos la licitaţie bunuri ale primăriei – utilaje şi maşini, între care şi cele două microbuze pe care le avem pentru transportul elevilor din localitate“, a declarat primarul din Suteşti.

Comuna Suteşti este o localitate cu o populaţie de circa 2.000 de locuitori şi un buget anual ce nu depăşeşte 2,5 milioane de lei, situată într-o zonă viticolă din apropierea municipiului Drăgăşani.

Sursa: edupedu.ro

5 comentarii

  1. Aspi Rina Răspunde

    Despre ce “trupa” e vorba ?Inafara de G.Muntean,cine ar cere,sau cine ar da un onorariu atat de mare ?!

  2. Tzanca Răspunde

    Asa si trebe, totul pentru muzica lautareasca si manele.
    Ma mir, totusi ,cum de n-au vandut inca cladirea scolii.

  3. unu Răspunde

    sa vanda primaria:)

  4. România reală Răspunde

    Bine ca nu au gasit solutia ca oamenii din sat sa lucreze un an pe gratis pentru aceasta trupa fantoma. Ma trece o stare de voma cand ma gandesc ce poate fi in mintea lor, pentru ca li s-a oferit ca sa se plateasca banii esalonat. Dar ei in purul stil osenesc vor totul deodata. Alta treaba e cum s-a ajuns de la 25000 de lei la aceasta suma fabuloasa. Nu stiu cat de legal este dar nu este deloc normal ce se intampla. Si nu stiu cel care acum 9 ani a facut contractul cu ei cum poate sa se uite in ochii semenilor din sat. Eu in locul ziarului as publica si numele trupei ca sa stie si altii ca mai bine trebuie evitati.

  5. Chupacabra Răspunde

    Lăutarii au bătut bitcoin-ul la fundul gol cu acest contract. Cum poți semna ca primar un contract cu asemenea clauze ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.