Ultima actualizare: azi, 11:57

Locale

Rafila: Infecția cu COVID-19 se transformă într-o viroză sezonieră

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că infecţia cu SARS CoV-2 se transformă încet într-o viroză sezonieră şi dacă va mai exista un nou val, el nu va pune probleme, titrează Digi24.

„Eu am evitat să fiu tranşant, nu pentru că nu-mi place să fie tranşant, ci pentru că biologia este o ştiinţă şi o chestiune care este în continuă evoluţie. Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale”, a spus Alexandru Rafila.

„Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc. Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă, suntem organizaţi şi am dezvoltat serviciile ambulatorii care previn supraîncărcarea spitalelor, a unităţilor de primiri urgenţe”, a adăugat Rafila.

Soluţia, a continuat ministrul, nu este să se transporte toţi pacienţii la UPU, ci să se găsească resurse, să se investigheze şi să se trateze în ambulatoriu, pentru că altfel se „colmatează” asistenţa medicală spitalicească pentru alte categorii de oameni care au nevoie de îngrijiri.

Sursa: Digi24

17 comentarii

  1. H&R Răspunde

    La comanda cui? 😳

  2. AziNu Răspunde

    Asta se știe din decembrie. Cum facem cu jurmistul de macilaci aka IT si ce nickuri o avea? Numerologul Jurma care e prezentat de presă noastră drept doctor virusolog ce opinie are? Arafat câți ani de pușcărie o să primească?

    • MaciLaci Răspunde

      Mai vorbim la toamna.

      • LaciMaci Răspunde

        Dacă apuci.

        • MaciLaci Răspunde

          Ti-ar placea? Nu scapati asa de usor de mine.

          • Văsălică ursulețul vaccinat

            Nu ai tu atâta bulan cât crezi! Cine știe cum este programat materialul?

      • AziNu Răspunde

        Deci mai MaciLaci, iti spune Rafila ca s-a transformat in viroza sezoniera si tu zici ca mai vb la toamna???? Ba da prost esti! Esti afectat rau de vaccinul ala si nu iti vine sa crezi ca ai fost tras in piept. In decembrie am scris deja ca virusul s-a transformat in viroza sezoniera! De unde crezi ca am stiut ???? Apropo, inca se mai dau vaccinuri la cerere . Ce astepti MaciLaci? Baga doza 6. Imi pare rau pentru tine ca nu ti-i s-au indeplinit fanteziile apocaliptice jurmiste. Stiu ca ti-ai fi dorit sa moara toti nevaccinatii ca sa simti si tu ca ai ales o data in viata alegerea corecta . Poate data viitoare. Stiu ca acuma fierbi de ciuda si de cate ori o sa apara un fake news cum ca reapare virusul, o sa iti salte inima la loc de bucurie. Dar bucuria o sa fie pe moment, pana afli ca era fake news pt fraieri ca tine

        • MaciLaci Răspunde

          Nu mai convins. In august fac doza 4.

          • Lynyrd Skynyrd

            Felicitari! La cat mai multe si cat mai dese! O sa ajungi sa incepi ziua de dimineata in loc de cafea cu asta.

          • 🤔🤔🤮

            Pentru limba română tastați …..???????

          • AziNu

            Stiu ca nu te-am convins MaciLaci. Pe tine doar Jurma te poate convinge, ala cu care ai fantezii erotice: cum stati amandoi vaccinati in bunker si va dati doze reciproc

  3. Lili Răspunde

    Alte realizari nea Rafila, ca de pe zero virgula nu prea iesi.
    Amanarea constructiei spitalelor de mari arsi si a spitalelor regionale sunt criogenizate ca si pana acum?
    Presa libera si independenta tace malc cand nu faceto nimic?
    Coalitia celor mai mari 3 hoti politici din Romania ceva regionalizare, reorganizare si micsorarea cu eficientizare a aparatului birocratic?
    Nimic, nimic …..

  4. MaciLaci Răspunde

    @AziNu

    Am observat ca esti un om culturat. Bravo. Pana acum am fost sclav, nazist si am devenit si homosexual. Numai pentru ca am alta parere ca tine.

    • LaciMaci Răspunde

      Nu Loțică, doar ești un fraier și înghiți orice ce ți se servește pe nemestecate. Doar atât. Dar statul așa te vrea! Mă aștept din partea ta că dacă printr-un accident nefericit vin rușii leste noi să fii și atunci în prima linie de apărare și nu cum intuiesc în avionul cu destinația Patagonia. Papagal mai poți fi!

      • MaciLaci Răspunde

        Nu stiu ce are vaccinarea COVID cu eventuala invazie a rusiilor in Romania.

        • LaciMaci Răspunde

          Că tu ai înțeles atâta din tot ce am scris. Era doar un exemplu. Sari cu capul înainte la orice ți se spune. Dacă se zice sari și în fântână că apa te protejează de la insolație? Nu vezi că orice se poate? Depinde doar ce scop au unii, restul se regizează. Așa e și conflictul din Ucraina, ca un film prost cu actori de mâna a treia în care regizori și dramaturgi sunt tot ei. Tu ești fericit oricum. Nu există pericolul să fii nevoit să gândești cu propriul cap, oricum e prea mult și cam imposibil din partea ta. Să te vaccinezi acum cu un vaccin dovedit moralmente depășit numai ca să fii mai liniștit este ceva ce te caracterizează exact pe tine. Om cu creier și conștiință ovină.

  5. MaciLaci Răspunde

    Nici tu nu m-ai convins.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.