Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Tunelul de aproape 3 km din Sălaj, tot mai aproape de construire. Va avea două benzi pe sens

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat luni, 9 mai, că CNAIR a transmis, pentru validare, la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), documentaţia pentru etapa a doua a licitaţiei Tronsonului Poarta Sălajului – Zalău – Nuşfalău, care include şi Tunelul Meseş, cu o lungime de aproape 3 kilometri.

,,Cel mai lung tunel din România este cu un pas mai aproape de construcție! CNAIR a transmis la ANAP pentru validare documentația pentru etapa a 2-a a licitației Tronsonului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău, care include și Tunelul Meseș (Autostrada Transilvania)”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.

Ministrul PSD al transporturilor a precizat că prima etapă a licitației pentru acest lot a fost lansată în aprilie 2020, la un preț estimat de 4,5 miliarde de lei (fără TVA).

,,Cel mai dificil lot al autostrăzii Transilvania are o lungime de 41 de km din care 2,9 km reprezintă tunelul Meseș, cu un cost estimat de aproximativ 1 miliard de lei (fără TVA). Tunelul (forat) va avea două galerii și două benzi de circulație pe fiecare sens.

Pe acest lot urmează să mai fie construite 65 de viaducte, poduri și pasaje, cu o lungime totală de 13 km. Contractul, finanțat prin POT 2021-2027, prevede 12 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția lucrărilor”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.

 

Un comentariu

  1. radical2 Răspunde

    trebuie inceput demult. doar ca uitativa cine e acum la transporturi. Grindeanu, un nepriceput. Si nu numai tunelul. A fost o perioada cand se lucra intens pe majoritatea santierelor. Stiu ca umblu prin tara. Cam din noiembrie-decembrie mai nimic nu se intampla. Parca totul s-a blocat brusc. Rusine PSD-PNL-UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.