Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Aparatură nouă pentru prematuri, la Spitalul Județean Satu Mare: „Creștem șansa de viață semnificativ”

Aparatură nouă pentru prematuri, la Spitalul Județean Satu Mare. Unul din proiectele aflate în implementare ale Spitalului Județean de Urgență Satu Mare este cel intitulat „Intensive Care for Future”. Spitalul Județean are calitatea de leader proiect, iar partenerul este Spitalul Regional de Copii (RCH) din Mukachevo, Ukraina, proiectul fiind unul transfrontalier din cadrul programului de finanțare HUSKROUA ENI CBC 2014-2020.

Proiectul prevede dotarea cu aparatură medicală în valoare a 511.880 Euro a celor trei structuri sus menționate ceea ce reprezintă cea mai mare parte a bugetului total de 550.000 Euro:

  • 251.130 Euro destinată secției Neonatologie (ventilatoare, incubatoare, masă de resuscitare, ultrasonograf etc.);
  • 217.510 Euro pentru secția ATI (defibrilatoare, cărucioare de resuscitare, aparate de oxigen, ecograf, videoendoscop, videolaringoscoape etc.) ;
  • 43.240 Euro aferentă locației Tășnad- (electrocardiograf, defibrilator, ecograf).

Astfel, se așteptă îmbunătățirea considerabilă a actului medical: scăderea timpului necesar pentru stabilirea diagnosticului, o intervenție mai rapidă, condiții de siguranță sporite și scăderea complicațiilor.

„Astăzi, 28 iunie 2022 realizăm un pas important în atingerea scopului nostru: recepționăm primele aparate medicale la nivelul Secției Neonatologie! Este vorba de un ventilator invaziv și trei ventilatoare noninvazive, toate destinate prematurilor și nou-născuților care au nevoie, îngrijiți în cadrul secției respective. Putem afirma că, prin punerea în funcțiune a acestor ventilatoare, contribuim semnificativ la creșterea șanselor de viață, chiar de vindecare a pacienților noștri”, transmite Spitalul Județean Satu Mare.

Obiectivul principal este de a intensifica cooperarea dintre cele două unități sanitare și de a îmbunătăți serviciile de sănătate din județele Zakarpatska și Satu Mare (zona lor de acoperire). În mod particular, creșterea calității îngrijirilor se realizează, pe de o parte, prin îmbunătățiri în infrastructura echipamentelor medicale, iar pe de altă parte prin creșterea competențelor personalului medical al secțiilor Neonatologie și Anestezie Terapie Intensivă și locația Tășnad din cadrul spitalului județean. Mai mult, în vederea îmbunătățirii îngrijirilor post-spitalizare este prevăzută derularea unei campanii de informare publică având în vizor medicii de familie dar și aparținătorii pacienților.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.