Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Indivizi violenți reținuți în PTF Petea. Au vrut să intre în țară, dar au ajuns după gratii

Doi indivizi violenți, condamnați la închisoare, au fost reținuți, astăzi, în vama Petea. Cei doi au vrut să intre în țară, însă au ajuns după gratii.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă 39 de ani, din judeţul Suceava.

În urma efectuării formalităților la frontieră, s-a constatat faptul că acesta este urmărit general, pe numele lui fiind emis, de către autorităţile din Portugalia, un mandat european de arestare. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani, cinci luni şi o zi pentru săvârșirea infracțiunii de violenţe.

Bărbatul a fost preluat de către un echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

În această dimineaţă, în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean român, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în judeţul Neamţ.

În urma efectuării formalităților la frontieră, s-a constatat faptul că pe numele lui Judecătoria Roman a emis, în 19 aprilie a.c., un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta are de executat 150 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violenţe.

Bărbatul a fost preluat de către un echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.