Ultima actualizare: azi, 13:25

Locale

Mai mulți oșeni s-au bătut în centrul orașului Satu Mare! Un bărbat a cerut ajutorul Poliției

Doi oșeni s-au luat la bătaie în centrul orașului Satu Mare, în apropierea unui club. Unul dintre bărbații implicați în scandal a sunat la Poliție pentru a cere ajutor. Ajunși la fața locului, polițiștii i-au amendat pe scandalagii cu 200 lei.

„La data de 19 iunie, în jurul orelor 04.00, polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul de urgență 112 de către un bărbat de 33 de ani, din localitatea Tarna Mare despre faptul că în proximitatea unui local de pe raza municipiului Satu Mare, ar fi izbucnit un scandal între mai multe persoane.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, s-ar fi iscat un scandal între apelant și doi bărbați în vârstă de 28 și 29 de ani, ambii domiciliați în localitatea Batarci, județul Satu Mare.

Cei doi bărbați din localitatea Batarci au fost sancționați contravențional cu 200 de lei fiecare, conform prevederilor Legii numărul 61 din 1991”, transmite IPJ Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.