Ultima actualizare: azi, 18:24

Locale

Se schimbă regulile pentru școlile de șoferi. Ce prevede noul proiect

Noi modificări pentru școlile de șoferi. Instructorul auto ar trebui să participe, alături de polițist, la examen. Asta propune proiectul care ar modifica ordonanța de siguranță rutieră, informează Digi24.

Acest lucru se practică deja și în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. Mai mult decât atât, proiectul vine și cu propunerea ca timpul de așteptare dintre proba teoretică și cea practică să fie mai scurt. De asemenea, proiectul propune ca elevii școlii de șoferi să poată da examenele din orice județ, indiferent de domiciliu. Astfel, timpul de așteptare dintre examenul teoretic și cel practic s-ar diminua.

,,Găsim județe unde dai examenul după ce te-ai înscris undeva la 6 luni. Cum reducem? Avem modelul pașapoartelor. Dacă în județul meu locurile sunt ocupate, mă duc într-un județ limitrof”, spune Cristian Ichim, inițiatorul proiectului.

Instructorii spun că proiectul este binevenit.

Sursa: Digi24

4 comentarii

  1. Radical Răspunde

    Eu aș impune alte reguli :
    – elevii să fie învățați cum să conducă la limita vitezei legale în condiții de drum uscat și vizibilitate bună ( nu cu 20 km/h) . Iar examinatorul să verifice dacă sunt în stare să conducă așa .
    – instructorii să nu îi mai ducă de 100 de ori pe traseele folsite în mod obișnuit de examinatori .
    Pentru ca , de fapt , elevii de azi sunt invatati cum sa ia exame ul si nu cum sa conduca

    • altu fără bmw Răspunde

      @Radical. Tot degeaba pentru că trebuie lucrat la educație. Iar asta presupune multă muncă inclusiv în familiile fiecăruia. Pentru că mulți (și asta fără să vreau să supăr pe oricine) au multe lipsuri. Apoi când capătă acel permis nu fac diferența dintre noțiunea de “deținător de permis” și “șofer”.
      Vorba cuiva apropiat. Când obții permisul ai dreptul să conduci o mașină dar încă nu devii șofer. E o oroblemă foarte mare și s-ar putea rezolva prin implicarea tuturor segmentelor societății. Și asta s-ar vedea doar peste ani buni! Aici e și vina polițiștilor care au dat permise pe bandă rulantă analfabeților. Cazuri la Argeș, Călărași, Suceava, Botoșani, Neamț și în alte părți. Asta numai ce a transpirat în afară. Deci nu poți dat chiar din umeri pentru că din ce se pare nu sunt chiar doar cazuri izolate. Cel mai “fain” a fost cazul de la Suceava unde după ce s-a demis conducerea au adus alții care au continuat exact același lucru. Caz divedit. Deci ce concluzie poate trage de aici omul simplu, cetățeanul onest plătitor de taxe și impozite?
      Dar tot așa trebuie puternic lucrat la educația rutieră a copiilor. Pentru că zici că toți sunt leșinați, spălați pe creier și alții să aibă grijă de ei!

  2. sm_noname Răspunde

    Pentru autor
    Daca discutam despre un proiect de lege, de ce se ofera un titlu, precum se posteaza in asa fel incat deja ar fi intrat in vigoare (astfel duceti in eroare cititorii, doar de dragul de a avea rating)?

  3. Nagasaky Răspunde

    Si aici va fi demisa curand. Vuieste orasul de matrapazlacurile care se fac doar pentru a plati ,,elevii” reexaminarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.