PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Singurul politician care a ieșit pe teren la protestatari: ,,Mulți s-au grăbit să taie panglica”

Locuitorii din zona Sătmărel-Balta Blondă au ieșit din nou să protesteze față de blocarea drumului care duce spre cartier. Oamenii au ieșit în stradă sâmbătă, la o zi după inaugurarea Centurii, iar astăzi au continuat protestul pentru că nu mai au încredere în promisiuni. Singurul politician din Satu Mare care a stat de vorbă cu oamenii a fost Ciprian Crăciun. Consilierul local a ieșit astăzi pe teren și i-a ascultat pe protestatari, explicându-le cum a blocat birocrația lucrurile și când se vor rezolva până la urmă lucrurile. De asemenea, acesta nu a ratat ocazia să-i înțepe pe politicienii prezenți la inaugurarea Centurii.

Ciprian Crăciun a ieșit, în această seară, pe teren la protestatari și le-a spus că s-au făcut demersurile necesare pentru ca drumul spre Sătmărel să fie deblocat, însă este nevoie de puțin timp până procedura va fi dusă până la capăt.

,,Am avut o discuție cu domnul prefect. S-au făcut demersurile necesare, se așteaptă un răspuns, procedura nu este foarte simplă, dar probabil în cursul zilei de mâine sau poimâine se vor rezolva problemele. Este însă foarte trist că știau aceste lucruri din timp, știau proiectul, știau că trebuie să se facă recepția și să fie respectat acest proiect”, a spus Ciprian Crăciun.

Consilierul municipal nu i-a uitat însă nici pe politicienii prezenți la inaugurarea Centurii, spunând că mulți s-au grăbit să taie panglici, însă când e vorba de responsabilitate nu vine nimeni.

,,Am văzut că foarte mulți s-au grăbit la tăiat panglici, dar când vine vorba de responsabilitate văd că nu vine nimeni”, a mai spus consilierul local.


CITEȘTE ȘI:

Exit mobile version