Ultima actualizare: ieri, 21:59

Locale

Agresorii vor fi monitorizați cu brățări electronice GPS. Când se va aplica și în Satu Mare

Guvernul României a emis un act normativ pentru legea cu privire la utilizarea braţărilor electronice GPS pentru agresori, informează bzi.ro. Deşi legea a fost dată acum un an, tocmai de la 1 octombrie acestea vor fi folosite.

Poliţia Română va folosi braţările electronice GPS pentru agresori de la 1 octombrie, iar proiectul va avea trei faze. Prima, care va fi una pilot, va fi pusă în aplicare în perioada 2022 – 2023, la nivelul municipiului Bucureşti, judeţelor Iaşi, Mureş şi Vrancea. Însă, problema este ca Poliţia Română nu are încă angajaţi dedicaţi pentru acest tip de serviciu.

Autorităţile române ar avea nevoie de peste 47 de noi ofiţeri şi încă 604 agenţi, conform unui proiect de HG, pentru supravegherea celor cu ordine de protecţie, a persoanelor aflate sub control judiciar sau în arest la domiciliu.

În ceea ce priveşte a doua etapă, va fi demarată în anul 2024 şi constă în intrarea sub monitorizare electronică şi agresorii sau titularii unor măsuri restrictive din judeţele Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Covasna, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Satu-Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui şi Vâlcea.

Nu în ultimul rând treia etapă, aceasta va fi implementată din anul 2025, SIME va fi prezent şi în judeţele Albă, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Suceava, Timiş şi Tulcea.

Astfel, în total, după implementarea sistemului în toată ţara, SIME va avea 497 de posturi de ofiţeri şi 5.637 de posturi de agenţi.

Sursa: bzi.ro

2 comentarii

  1. Nyznaiu Răspunde

    Cu cei sub control judiciar sau în arest la domiciliu este inceputul ,urmeaza covizii.

    • 🤔🤔🤮 Răspunde

      …. iar cei condamnati pana in 5 ani vor primi bratari din argint iar fruntasii, adica valorile din aur????? 😱😱🤪😮
      Pe cat pariu ca dupa cateva zile tot sistemul va da rateu? Ca nu am fi Romania daca nu ar fi asa!😱🤔😲🥴😭

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.