Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Filtre în municipiul Satu Mare. Transportatorii de persoane, controlați de polițiști

Polițiștii rutieri sătmăreni au acționat, în dimineața acestei zile, 22 august, pe drumurile publice din municipiul Satu Mare, pentru verificarea legalității transportului rutier de persoane.

Astfel, polițiștii au desfășurat activități de verificare a documentelor obligatorii pentru efectuarea transportului de persoane în condiții legale și au efectuat testări cu aparatele alcooltest, în vederea depistării conducătorilor auto care se află la volan sub influența băuturilor alcoolice.

În urma activităților întreprinse, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.885 de lei, la OUG 195/2002, respectiv OUG 69/2012. Totodată, polițiștii au identificat, la volanul unui autovehicul, un conducător auto, de 53 de ani, din Dâmbovița, care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru a i se preleva mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Față de acesta, polițiștii continuă verificările în dosarul penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Având în vedere condițiile meteo din această dimineață și pentru prevenirea implicării conducătorilor auto în evenimente rutiere nedorite, polițiștii au oferit sfaturi și recomandări, astfel:

  • Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule;
  • Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase;
  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efecte psihoactive;
  • Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România;
  • Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.