Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO. Șoferi (18 și 20 ani) prinși drogați la volan! Aveau un comportament ciudat

Șoferi (18 și 20 ani) prinși drogați la volan! Aveau un comportament ciudat. În perioada 26-27 august, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat, în sistem integrat, pe principalele artere care tranzitează județul Satu Mare, precum și în orașe sau în zonele rurale, în vederea combaterii cauzelor generatoare de evenimente rutiere.

Principalul obiectiv al activităților specifice desfășurate a fost depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

EXEMPLE SEMNIFICATIVE:

La data de 27 august a.c., în jurul orelor 23.30, pe raza localității Turț a fost depistat un conducător auto, în persoana unui tânăr de 18 ani, din Satu Mare, ce manifesta un comportament ciudat.

Tânărul a fost supus unei testări rapide antidrog, rezultând faptul că ar fi consumat metamfetamină și cocaină.

Cu ocazia efectuării controlului asupra autoturismului pe care l-a condus, polițiștii au identificat o foaie subțire de staniu ce conținea cristale de culoare albă, existând suspiciunea că acest cristal este asociat substanțelor psihoactive.

Cantitatea de substanțe psihoactive a fost ridicată, urmând a fi înaintată, pentru examinare, către specialiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.

Tânărul de 18 ani a fost condus la unitatea spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a unei eventuale alcoolemii sau a substanțelor psihoactive în organism.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive”, respectiv ,,cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc”.

*
Un bărbat de 28 de ani, domiciliat în localitatea Racșa, a fost depistat, la volan de către polițiști, sub influența alcoolului.

Astfel, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce anulat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a unei eventuale alcoolemii.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolui și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.

*
Polițiștii au efectuat semnale de oprire unui conducător auto, pe raza localității Călinești-Oaș, identificând la volanul autoturismului un tânăr de 20 de ani, domiciliat în localitatea Turț.

Conducătorul auto a fost supus unei testări rapide antidrog, reieșind faptul că acesta ar fi consumat metamfetamină și amfetamină.

De asemenea, polițiștii au procedat la efectuarea unui control corporal asupra tânărului, identificând un plic ce conținea o substanță de culoare alb, existând suspiciunea că ar face parte din categoria drogurilor.

Conducătorul auto a fost condus la unitatea spitalicească, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea unei eventuale prezențe a substanțelor psihoactive în organism.

Față de tânăr se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive” și ,,cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, distribuirea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc”.

*
În vederea prevenirii și combaterii tuturor evenimentelor care pot aduce atingere ordinii și liniștii publice, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare vin cu recomandări:

-Nu conduceți vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a drogurilor!
-Respectați regimul legal de viteză!
-Nu efectuați manevra unei depășiri pe sectoare de drum unde acest lucru este interzis!
-Utilizați centura de siguranță!

 

44 comentarii

  1. Osanu Răspunde

    Măi da multe prostii faceți.
    Nu vă este un pic rușine.
    Analfabeții dracului.

    • abc Răspunde

      Oare consideră că e dreptul lor? Numai să nu nenorocească pe careva nevinovat în driftuiala lor nesăbuită.
      Abia aștept sfârșitul lunii. Soția nu conduce luna asta din cauza acestor căpșunari la care nu există cod rutier dar nici bun simț.

    • Adi Răspunde

      Astfel de acțiuni trebuie realizate foarte des și o sa vedeți și doctori , avocați , procurorii și oameni de afaceri drogați la volan .Felicitări !!

  2. Kuka Răspunde

    Recomand sa-l identifice politistii rutier pe asta cu numele @Haha, ca mai nou deja abereaza, are si ceva halucinatii. Daca se urca la volan sigur este pericol pentru ceilalti. Cine stie ce a consumat?

    • Haha Răspunde

      Eu zic sa bei putina apa

    • Haha Răspunde

      Am BMW, fac ce vor muschii mei fraiere.

      • Haha Răspunde

        Foarte matur din partea ta sa furi numele si sa scrii aberatii. Maicata sigur este mandra de tine

      • Kuka Răspunde

        Da-da, stim noi! Aia in valoare de 200000 de euroi. Du-te ma ca nici tricicleta nu ai!

        • Haha Răspunde

          Ma gandesc ca tu esti suferinta aia ce scrie cu numele meu. Ii nasol cand esti frustrat pe viata, te cred.

          • Kuka

            Nu. Eu nu am astfel de probleme si nici nu doresc din lipsa de preocupare sau ca sa-mi creez gratis altele in plus. Dar nu am zis bine ce am scris? Ca doar am repetat ce spusei tu anterior.

          • Haha

            Eu greu cu matematica @Kuka ?

          • Kuka

            Maybe pentru tine.

          • Haha

            Ia zi ma geniule cat ii 230000-30% ?

          • Kuka

            Măi derbedeule! Zilnic lucrez cu calcule de rezistență! Dacă-ți pictez aicea una de aie vei credea că te înjur! Nu mă interesează prețul hergheliei tale de 161000. Bine? Așa cum l-ai căpătat tot așa vei sfârși cu ea în vreun șanț. Că din muncă cinstită în țara asta nu poți face. Decât dacă nu ești ceva fotbalist. Că atunci se explică tot. Bea o apă rece. Du-te și mai bine fă pe grozavul la gacica ta. Că eu nu sunt amator, frustratule.

          • Haha

            Mare frustrarea si suferinta pe tine. In tara asta legal nu poti sa ai bani multi ? Ca nu stii tu cum sa-i faci ca esti atata de prost da te dai mare destept.

  3. Gheorghe Răspunde

    Bravo politia sătmărean prinderi-i pe nemernici.Dar pe cei care sâmbăta noaptea la ora doua făceau raly-uri pe centura satmarului și în fiecare seara câțiva cu motocicletele fac asta pe b-dul Lucian Blaga când îi prindeți?!Pe bune,dau o masă la tei dacă îi prindeți și pe ei!Vă rog faceți asta pentru ca înjurăturile și blestemele locatarilor nu ajuta cu nimic!!He,he,he….Spor la pescuit….permise și nu numai.

  4. Valahu Răspunde

    Ghita dau si io o masa ce, mai si zece daca ne scapa de gunoaile astea!

    • Haha Răspunde

      De mine nu scapi fraiere! Esti prost ca ma-ta!

      • Darwin Răspunde

        No problemo! Selectia naturala te asteapta cu bratele deschise! Ti-am pregatit locul deja. Numai sa ai pregatit din timp formularul completat pentru organele de donat. Se multumeste anticipat. Amin.

        • Haha Răspunde

          E cineva ‘ foarte destept ‘ cine scrie cu numele meu. Atata poate omu, ce sa-i ceri ?

  5. Darwin Răspunde

    Nici de tine nu mi-e rusine. Ca tu ai inceput cu niste fraze de toata minunea. Alea sigur erau ale tale. Asa ca te rog, e cald, e duminica. mai bine fa o pauza ca dai material la altii sa faca sport pe seama ta. Cred ca stii si zicala aia ca nu te pune cu mintea prostului, nu?

    • Darwin Răspunde

      Asta am scris pentru @Haha.

      • Darwin Răspunde

        Oi fosombo, da prost is , nu mai stiu ce vorbeste aici dupa pajlinca

        • Darwin Răspunde

          Își dă sema toată lumea că tu ești @Haha, oricare dintre ei. Inteligență limitată. Așa că …😱💩💩💩💩💩. Vezi că ți-am servit micul dejun! Consumă repede până nu se răcește!

          • Haha

            Da ca eu n-am ce face cu viata mea numa sa fur nickuri. Poti sa-ti servesti cacatu ala singur, oricum cam aia mananci zilnic.

  6. Kuka Răspunde

    Mi se zice Kuka ca-mi place in kuka, pentru romanurile in cucă adica tomberon, ca sunt un boschetar si mananc resturi de mancare.

  7. Darwin Răspunde

    @Haha, mintea ta se rezumă să-ți pornești herghelia la drum. Umanitatea a dispărut din tine. Cine e sub tine ca potență financiară (și aici nu mă refer la mine) ăla să dispară după tine. Îți doresc să nu ai nevoie de mine. Că te voi taxa strașnic rău. Nu uita. Selecția naturală până la urmă tot își urmează drumul natural și te va găsi. Asta a fost doar un sfat gratuit. Știu că vei spune că nu ai nevoie de ea.😱🤔🥴💩

    • Haha Răspunde

      Mintea ta se rezuma sa judeci un om dupa posesiile sale. N-ai habar cine sunt, ce om sunt, ce am facut, ce n-am facut. Pentru simplu fapt ca am zis ca am o masina mai scumpa numa pentru ca sarmanu ala de ‘ altu fara bmw ‘ a zis ca is ceva frustrat de alimentez de 10 lei sa fac drifturi in centru , pentru ca atata puteti, numa sa va legati de oameni si sa criticati in necunostinta de cauza. Acuma v-ati frustrat toti ca nu aveti ce sa aratati in viata voastra penibila, sunteti niste ratati in viata care inloc sa va consumati timpu pe chestii utile si sa va dezvoltati personal stati sa va legati de alti oameni de care nu stiti nimic. Umanitatea n-a disparut din mine, a disparut rabdarea care o am pentru toti prostii care judeca degeaba. Probabil am donat mai multi bani la actiuni caritabile si la oameni nevoiasi decat ati donat voi toti impreuna. Frustrati-va in continuare ca departe o sa ajungeti cu jigniri cu prejudecati

      • Darwin Răspunde

        Uită-te frumos în oglindă și spune cu voce tare “Eu judec oamenii după posesiile lor materiale. Cine are mai puțin nici nu contează pentru mine.” Numai recitește ce ai scris până acum în celelalte comentarii.
        Dar te las singur. Față de tine eu lucrez și am un proiect urgent de terminat până după masa.
        Îți doresc la nereauzire.

  8. Certezanu' Răspunde

    Auzi ba’ @Haha?
    Kennelu’ (casuta) pentru cainele meu a costat peste 250k €. Adica masina ta benghoasa (hehehe) nici atat nu costa cat o cusca de caini. De casa (casele mele de fapt) mea sa nu mai pomenim. Si tot nu ma fac mare scula pe bascula.
    I-auzi ba’ ocicavas de 160k de €. Ala-i numa’ un corhaz romanesc de prin Moldova.

  9. Andrei Răspunde

    Unu mai prost ca altu in comentarii aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.