Ultima actualizare: azi, 21:48

Naţionale

Incendiu într-o pădure din Munții Maramureșului. Intervine o aeronavă specială

Pompierii militari intervin pentru stingerea unui incendiu forestier izbucnit în vecinătatea Vârfului Greabăn din Munţii Maramureşului, iar Ministerul Apărării a trimis o aeronavă în sprijinul acestora, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ.

„Pompierii militari maramureşeni intervin în acest moment la un incendiu de fond forestier, semnalat pe Valea Vaserului, în zona Vârfului Greabăn. La faţa locului acţionează doi ofiţeri şi cinci subofiţeri, cu o autospecială de stingere 6 x 6, din cadrul Secţiei de Pompieri Vişeu de Sus. În sprijin acţionează şi angajaţi ai unui composesorat silvic din zonă. Forţele de intervenţie sunt coordonate de către lt.col. Piţiş Marian, inspectorul şef al ISU Maramureş”, a declarat Cornel Băbuţ.

Conform aceleiaşi surse, o aeronavă militară acordă sprijin pompierilor în stingerea focului.

„Comanda inspectoratului a solicitat, cu aprobarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, o aeronavă în sprijin, pentru localizarea şi lichidarea incendiului, deoarece zona în care se manifestă acesta, situată la circa circa 10 kilometri de oraşul Vişeu de Sus, la o altitudine de circa 1.400 de metri, este inaccesibilă pe cale terestră. Ca urmare a solicitării, o aeronavă a Ministerului Apărării Naţionale a efectuat astăzi patru misiuni de stingere. Intervenţia va continua, până la lichidarea focarului”, a precizat Băbuţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.