Ultima actualizare: ieri, 21:59

Naţionale

Reacția medicului ce a intervenit la accidentul în care a murit o fetiță de 10 ani: „Adulți inconștienți”

Reacția medicului ce a intervenit la accidentul în care a murit o fetiță de 10 ani. Doctorul orădean Alin Suciu, specialist în medicină de urgență, trage un semnal de alarmă pentru toți părinții, după ce o fetiță în vârstă de 10 ani a murit într-un teribil accident în județul Bihor, fiind azvârlită în urma impactului pe șosea, din cauză că nu purta centura de siguranță.

În teribilul accident a murit fetița în vârstă de 10 ani și tatăl ei, un bărbat în vârstă de 48 de ani. Sora geamănă a fetiței a ajuns la spital în stare critică, la fel și mama și sora mai mare a fetiței.

Dr. Alin Suciu, de la SMURD Bihor, a fost cel care a coordonat echipa care a intervenit la locul teribilului accident.

„Prieteni dragi, astăzi mi-am propus să vă vorbesc despre un altfel de profilaxie – prevenția accidentărilor în evenimente rutiere. Încep prin a vă spune că în urmă cu patru zile am intervenit și am coordonat misiunea de descarcerare și acordare de ajutor medical specializat în cazul unui accident rutier cu 5 victime din care a rezultat decesul imediat a unui adult și al unui copil proiectat prin geamul mașinii pe acostament. Accidentul care a șocat întreaga țară s-a produs în localitatea Uileac, județul Bihor”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.

„Opinez că probabil copiii nu purtau centura de siguranță (n.r. – cei din mașina implicată în accident) și astfel decesul și rănirea gravă a copiilor și a unui adult nu surprinde pe nimeni! Ce este mai trist este faptul că în continuare, zilnic, în trafic observ adulți inconștienți care transportă copii în autoturisme în completă nesiguranță!”, a scris dr. Suciu. 

Alin Suciu a relatat apoi o întâmplare.

„Astăzi (n.r. – luni) în jurul orei 8:30, ora de vârf, lângă mine am observat o “doamnă” care transporta în mașină doi copii după cum urmează: 1. Copil de 10 ani, pe scaunul din față dreapta, fără a purta centura de siguranță. 2. Copil de 4 ani, cu dizabilități, neasigurat, în scaun tip isofix sau în centura de siguranță. Evident, din instinct civic, am atenționat colega participantă la trafic, politicos, pe un ton calm și respectuos asupra pericolelor la care își supune propriii copii”, a scris medicul pe Facebook. 

„Răspunsul a fost unul care mi-a dat fiori și care deopotrivă m-a îngrozit: «LUCREZ LA CURTEA DE APEL ORADEA, MERG CU MASINA CUM VREAU». Prieteni dragi, fiți preventivi! Moartea nu iartă pe nimeni! Indiferent de poziția socială! Indiferent dacă suntem muncitori, medici, actori sau FUNCȚIONARI AI CURȚII DE APEL! Asigurați-vă cu centura de siguranță! Asigurați copiii! Asigurați viitorul țării!”, a scris medicul, adăugând: „Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”

Citește și:

5 comentarii

  1. Calin Răspunde

    Doamnei functionara trebuia aratat cateva poze de la accidente cu victime, sa se gandeasca si apoi sa mearga cum vrea. Pana la usa institutiei e participanta in trafic si posibila victima.
    Respect celor care salveaza vieti!

    • România reală Răspunde

      Caz izbitor de asemănător, asta în pandemie vecinul polițist care amenda pe rupte pentru nepurtarea măștii dar nici el nu purta, nicii măcar greșit, pentru că e polițist!?!? Chiar așa???

      • Pulițiai Răspunde

        Să moară familia ta că nu minți cu nerușinare?!?
        Sau să moară familia celui care minte … ??

        • România reală Răspunde

          Din păcate nu mint. E ușor să faci astfel de afirmații dar e strigător la cer cum s-a comportat pe vreme de pandemie. Asta e când materia cenușie te trădează. Nu mă miră agresivitatea ta, este tipică polimilițienilor. În schimb e un lucru foarte trist.

      • H&R Răspunde

        Da mă, exact așa, sora unui prieten al vecinei surorii m

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.