Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

S-a urcat băut la volan și a provocat un accident. O persoană a fost rănită

La data de 22 august, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Satu Mare. Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 47 ani, din Satu Mare, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat semnificația indicatorului “Cedează trecerea”, ar fi pătruns în intersecția străzilor Emil Racoviță și Gh. Barițiu și ar fi intrat în coliziune cu autoturism, condus de un bărbat, de 65 de ani, din Micula.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, de 65 de ani. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest. Rezultatul testării bărbatului de 65 de ani a fost negativ, în timp ce al bărbatului de 47 de ani, a fost de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători auto li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a  alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Vătămare corporală din culpă.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.