Ultima actualizare: azi, 16:47

Locale

Tată cu copil la Urgență în Satu Mare. Asistenta de la triaj: „Aici se intră cum vreau eu”

Un bărbat din județul Satu Mare, tatăl unui copil în vârstă de 1 an și 8 luni, a ajuns cu copilașul la Unitatea de Primiri Urgențe din municipiul Satu Mare în urma unei iritații pe piele. Bărbatul spune că, în ciuda faptului că medicul s-a comportat ireproșabil cu el și cu copilul, a avut o experiență foarte urâtă din cauza unei asistente de la triaj. 

Bărbatul este stabilit împreună cu familia în Marea Britanie, acolo unde, spune el, nu a întâlnit niciun spital în care să se vorbească pe acest ton și să se comporte așa cu un pacient.

Redăm integral relatarea tatălui, transmisă către PortalSM:

„Am avut o experiență foarte urâtă la UPU SATU MARE. Am ajuns la UPU SATU MARE la ora 11.40 dimineața. Băiețelul meu de 1 an și 8 luni mi-a făcut o iritație severă pe piele și aveam nevoie de părerea unui pediatru . Ajung în față la UPU , cu soția iar cel de la pază ne oprește și ne întreabă dacă avem mască. Am spus ca nu avem,  iar el îmi dă o mască; eu îi spun ca suntem doi și avem nevoie de 2 măști, dar a refuzat pe motivul ca nu avem voie sa intram ambii părinți cu copilul la urgențe, ci doar unul (ceva ce nu am mai întâlnit niciunde ) . Am înțeles, eu am intrat iar soția a rămas în fața spitalului . Ajuns la recepție, la asistentele din triaj , ma îndrept către ghișeu.

– Bună ziua!

– Bună ziua! ( doamna asistenta pe un ton sictirit și MASCA PE BĂRBIE)

– Baiatul meu a făcut o iritație urâtă pe piele și aș vrea să îl vadă un dermatolog sau un pediatru .

– Dermatolog?? ( aproape strigând). Credeți că noi avem dermatologi în spital când vrea toată lumea? E duminica astăzi!!

– Am înțeles, atunci vreau sa îl vadă cineva  Putea sa îmi spună frumos acest lucru și înțelegeam, nefiind nevoie să folosească acel ton de mahala.

– Dați-mi certificatul de naștere al copilului ! ( același ton sictirit)

– Din păcate nu am certificatul copilului la mine, fiind în concediu în România.

– Păi, și cum vii la spital fără certificatul de naștere? (același ton urat)

Încercând să rămân calm, îi spun ca e posibil să am o poză în telefon cu certificatul. După 5 minute am găsit poza, dar dat fiind faptul ca băiețelul s-a născut în Londra UK , aveam în telefon doar certificatul de naștere englezesc. Merg la ea și ii spun pe un ton frumos și calm, că am găsit poza cu certificatul, dar este cel englezesc.

– E bun și ăla! Dă-mi telefonul ! (mai avea puțin și ma bătea doamna).

– Si ce să înțeleg eu din poza asta ?

– Vă traduc eu, nu este nici o problema.

– Bine. Spuneți-mi data nasterii si numele baiatului ! (doamna deja nervoasă)

Îi spun data nașterii și numele băiatului, și îmi spune sa aștept ca cineva o sa vina sa ma preia. ( ora 12)

Mai erau în fata mea trei doamne cu trei copilași. După o oră jumate de așteptat în hol, în căldură bineînțeles, observ ca din cele trei doamne doua au intrat, una mai era în așteptare cu copilașul, dar… lumea tot venea cu copii, vorbeau cu acea doamna din triaj, și intrau direct. Văzând asta, am mers la ea, și pe un ton frumos am întrebat-o (ora 13:30 copilul plângea și suspina la mine în brațe. Doamna stătea pe Facebook):

– Nu vă supărați, pe ce baza se întra aici? Pentru ca vad că au intrat o grămadă în fața mea, eu așteptând de o ora jumate.

– PĂI CE CREZI??? CĂ AICI SE INTRĂ ÎN ORDINEA ÎN CARE AJUNGI ? AICI SE INTRA CUM VREAU EU!! CĂ EU STIU CAND E GRAV SI CAND NU! ( țipând la mine cu masca sub bărbie). Atunci am izbucnit!

– Lumea stă și așteaptă cu ore cu copiii în brațe în căldură, și așa vă comportați? Țipați la pacienți?

– Vii din afară și crezi că le știi pe toate! ( îmi zice ea)

– Afară nu am întâlnit pe nimeni în niciun spital sa vorbească pe acest ton, și sa se comporte așa cu un pacient ( și am umblat în câteva spitale )

– Așteptați, și intrati când va spun eu ! (îmi spune ea) Îi spun să poarte mască corespunzător cand vorbește cu un pacient , dar a țipat la mine că să nu îi spun eu cum să poarte masca. Țin sa specific ca era o doamnă îmbrăcată în rosu, colegă cu doamna (nervoasă) care era foarte drăguță, vorbea foarte frumos cu mine. A venit și la băiețel când plângea (deci se poate sa fim și drăguți). Toată lumea care aștepta, mă aproba și era de acord cu cele spuse! Într-un final , la 13.45 am fost chemat înăuntru, și vreau să îi mulțumesc domnului doctor pentru ajutor. A fost foarte dragut cu noi, a vorbit foarte frumos , mi-a explicat totul in legătura cu băiețelul! MULTUMIM DOMNULE DOCTOR! Dar pentru dumneavoastră “stimata doamnă” SĂ VĂ FIE RUȘINE!!!! Degeaba avem doctori buni, care sunt foarte atenți cu pacienții și își fac meseria cum pot ei mai bine, dacă la recepție puneți câte un personaj de acesta care strica toată imaginea spitalului. Rușine!”

16 comentarii

  1. 🙈 Răspunde

    Neam mioritic….

  2. xpert86 Răspunde

    Probabil asteapta eroii o noua marire de salar ca s-au cam devalorizat salariile lor de lux pe care le-au primit in din 2018 luna Martie integral!!!!

  3. MURITOR Răspunde

    Auzim zi de zi situatii in care personalul medical de la Spitalul Judetean se comporta execrabil cu pacientii….de ani buni aceasta problema.Vreau doar sa intreb oare ia cineva masuri impotriva acestor cadre sau sunt inutile aceste postari?Cu aceasta atitudine si fara indepartarea raului nu vom intra niciodata dar niciodata in randul tarilor civilizate si unde domneste MULT PREA MULT BUNUL SIMT!!!!

  4. Pop Ioan Răspunde

    Sigur astepta “mica atentie binemeritata”. Mai pe scurt “pliculetul”.

  5. Pop Răspunde

    Trebuia dat și numele,că e persoana publica

  6. soldatu svejk Răspunde

    Cat o fi platit asigurari de sanatate in romania ?? Numa pretentii !!!

  7. misi Răspunde

    Eu nu cred nici un cuvant ce scrie capsunarul nostru. Pt 2 bube poti sta linistit la rand, sau mergi luni la medicul de familie! mergi la farmacie si platest un unguent. Si in Anglia ar fi stat ore bune. Apropo, cat ai platit asigurare medicala ultima luna, aici in Romania? Cand veniti acasa toate baiurile va apuca. Stati acolo unde platiti CAS.

  8. Un sat mare Răspunde

    Sunt hoaspe din acestea în spital care atât știu, să de-a din gura și din cur! Cine zice că nu sunt ,înseamnă că nu a f pe la urgențe sau lucrează la spital. Panaramele acestea ar merita un picior în cur !!!!

  9. Vas Răspunde

    O asistentă la UPU câștiga 9000 mii de lei net pe lună .Aproape 2000 de euro fără “pliculețe”

  10. xpert86 Răspunde

    In vederea coborârii cu picioarele pe pamant se impune reducerea salariilor tuturor cadrelor medicale angajate la stat cu minim 50%!!!! Cred ca salariile din 2016+Spagalaul era suficient pentru toate cadrele medicale, adica maxim 3500-4000 de le pentru asistenții medicali si maxim 7000-8000 de lei pentru medici!!!!

  11. unu, altu Răspunde

    Trist…, “This Country has no future”.

  12. cazma Răspunde

    Abureala de com i se di ci dacă vrei urgent pentru câteva bube te duci la privat și plătești. Nu cotizezi nimic pentru statul român dar ai pretentii și nu ai bani Poate cineva trebuie să traducă UPU e unitate primire urgențe nu bube. Da dacă alții au venit după tine și aveau urgență mai mare intră în fața ta. Urgență .

  13. ... Răspunde

    Revin cu atât că sunt curios de poziția managerului spitalului. Chiar sunt curios! Că nu e doar vorba de faptul în sine pe timpul serviciului dar e și chestia de igienă până la urmă! Că văd că cadrele medicale de la noi nici acum nu au învățat treaba cu pandemia! Dar în schimb au pretenții ca carul de la alții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.