Ultima actualizare: azi, 16:36

Locale

Focar de pestă porcină într-o localitate din județul Satu Mare

Prefectul Radu Roca a convocat astăzi, 23.09.2022, în calitate de președinte ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Satu Mare, urmare a confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porcul domestic într-o exploatație gospodărească din localitatea Pișcolt.

După prezentarea situației de către directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Nicolae Dumuța și a modalității de transmitere a bolii (în acest caz se suspicionează transmiterea din mediul silvatic în gospodărie), CLCB a emis Decizia nr. 13/23.09.2022 privind aprobarea Planului de măsuri pentru controlul pestei porcine africane în cadrul acestei exploatații din comuna Pișcolt.

În cadrul acestui plan, s-a stabilit o zonă de protecție în jurul focarului pe o rază de 3 km incluzând Pișcolt și Resighea și o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km, incluzând și localitățile Ciumești, Sanislău și Scărișoara Nouă.

Prefectul insistă pe colaborarea între toate instituțiile membre ale CLCB pentru oprirea răspândirii PPA și în special a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, Jandarmeriei  Satu Mare și celorlalte instituții cu competențe de control să contribuie activ, conform competenţelor legale, la realizarea măsurilor de control pe întreg teritoriul judetului, dar cu precădere în zonele afectate de pesta porcină africană la porcii domestici și mistreți. Aceasta înseamnă  supravegherea şi controlul mişcărilor de animale vii, produse şi subproduse de origine animală, controlul mijloacelor de transport în scopul identificării transporturilor ilegale de animale şi produse de origine animală, investigații conform competențelor pentru identificarea posibilei surse de contaminare, stabilirea gradului de extindere a contaminărilor, a firului evenimentelor legate de contaminarea și introducerea pestei porcine africane în exploatații.

De asemenea, pentru a elimina pericolul de răspândire a bolii și cu atât mai mult pentru că zona vestică a județului concentrează un număr mare de ferme comerciale de porcine, prefectul Radu Roca atrage atenția că sunt complet interzise activitățile, inclusiv circulația, în ceea ce privește porcinele și produsele obținute de la acestea în interiorul, dinspre și spre zona de protecție și supraveghere.

Orice îmbolnăvire sau mortalitate se va anunța la DSVSA Satu Mare, iar animalele sau cadavrele se vor izola până la investigarea, intervenția, recoltarea – afluirea de probe și dispunerea măsurilor de către autoritatea veterinară.

Sursa: Instituția Prefectului

7 comentarii

  1. Gheza Răspunde

    Ce mai conteaza? Peste 80% din carnea de porc e importata si asa. Trebuie sa fim piata de desfacere pentru marile companii din UE care cotizeaza pentru asta la cei cu functii.

  2. H&R Răspunde

    Vaccin nu există pentru pesta poolii? Sau ala nu ar fi biznis pentru unii?

  3. Gheza Răspunde

    Ba da este, a comadat arahat de la faizar 120 de milioane de doze

    • H&R Răspunde

      Ala da biznis!
      Dar ce facem cu porcii? Sau vor să interzică ín totalitate creșterea lor în gospodăriile din Rromanistan?

    • USR PLUS (câcat) Răspunde

      Sa demonstrat că pesta porcină nu afectează deloc omul… De ce tot insistă pe această temă?

      • ... Răspunde

        Vezi că nu ești tu chiar așa de fraier și ți-ai dat seama și singur de șmen? Că e prea cusută cu ață albă de data asta. Acum doar urmează să te facă careva soldat al pseudo-cauzei antivaxer negaționist sau ceva asemănător. Bun venit în club. Deocamdată suntem la repriza a treia și încă nu am ajuns la ultimul episod.😭😱🤮
        Pe mine mă enervează în schimb la culme că în continuare se găsesc idioți din ăștia închipuiți care se cred utili și dau apă la moară dogmei care ni se servește.

  4. Hat Răspunde

    Singura pesta porcină e în primărie și portasm ! 🐷

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.