Ultima actualizare: azi, 08:47

Locale

FOTO. TIR încărcat cu zece tone de deșeuri, oprit la Petea. Trimis înapoi în Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Satu Mare nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu aproximativ 10 tone de deșeuri, constând în fibră izolatoare, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege.

Ieri, 2 septembrie, în jurul orei 12.40, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de către un cetăţean român din județul Maramureș.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, fibră izololatoare, de la o societate comercială din Austria pentru o firmă din judeţul Bistrița Năsăud.

În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că mijlocul de transport era încărcat cu 9.870 kg de fibră izolatoare aflată într-o stare avansată de degradare.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transfer de deşeuri, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii de Mediu Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât documentele prezentate erau necorespunzătoare.

Șoferul mijlocului de transport nu a putut prezenta documentele prevăzute de lege, în cazul unor asemenea transporturi.

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, deşeurile fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.

Sursa: Poliția de Frontieră

15 comentarii

  1. Schengen Răspunde

    Dacă ați transmite corect și poate toate informațiile poate ați fi strecurat printre rânduri că deșeurile provin de Austria. În mod interesant cei de la presasm au reușit asta. Fac așa că-i menționez că poate vă veți mobiliza un pic mai mult. Vă dați seama ce ar fi acum dacă am fi în Schengen? Toate astea ar trece ca prin brânză la graniță!
    https://www.presasm.ro/fotogalerie-tir-oprit-in-petea-si-intors-in-ungaria-politisti-aici-nu-e-groapa-de-gunoi/

  2. Satmarean Răspunde

    Demult trebuiau oprite gunoaiele din vest, inclisiv toate rablele auto !!!

  3. Gheza Răspunde

    Foarte bine, inapoi la ungaria cu ele unde le este locul. Visza napoi.

    • Scrisoare de la faraonul Kheops Răspunde

      Visa la Österreich că de acolo au venit. Și îmi spui și mie că din punctul tău de vedere firma din Bistrița care a importat mizeria de ce nu are nici o vină????? Și ce vină au totuși în treaba asta ungurii??? Că dacă să zicem prin absurd opreau pe traseu și controlau transportul imediat te inflamai că ce urât face ungurul cu săracul transportator român că uite nu-l lasă să lucreze? Porți ochelari de cal antiungur permanent?

  4. H&R Răspunde

    Ungurii fura Ardealul, romanii fura inapoi. Dar ca vamesii au scuipat in supa romanilor. Vai-vai-vai!
    Vezi ca soferul era un roman din Maramures.

    • Jan Răspunde

      H&R iar te bagi în seamă precum chilotu în cur ???. Marș draqu de p-aci !!! Heș !!!! Inein

      • H&R Răspunde

        @Jan, chilotu’ nu se bagă în cur, ala e tanga. Ala taie în cur. Dar de unde să știi tu asta, care toată viața ta ai trăit in Stâna, fără să ieși oriunde de acolo. Apropo după ce te taie în curul meu, ți-l dau în gura ta muistule.
        Acum tu/voi urmezi/urmați, să mă înjurați și să mă blestemați ca locuitori băș(t)inași din Stâna. Hai, nu mă dezamăgi!

  5. H&R Răspunde

    @Jan care esti cu multiple nickuri, nu strica aerul aici. Sapa mai incolo, aici e betonat, orbul puliii.

  6. Olah Răspunde

    Portalsm.ro ar merita sa fie dat in judecata de marele avocat satmarean pt instigare la ura dar nu -l deranjeaza decat numai ce zic altii despre el :-))) , plus ca si alimenteaza ura intre etnii.

    • H&R Răspunde

      Asta e un sport national pe la noi în Rromania.

    • Schengen Răspunde

      Impresia mea e că fac intenționat asta. Uar dacă e așa nu le face cinste deloc. Nu de alta dar nu e prima dată. În mod foarte interesant presasm a reușit să deslușească situația mult mai corect. Vezi linkul copiat în comentariul meu anterior. Asta nu e ziaristică, e bătaie de joc și alergare după senzațional. Le doresc cât mai multe procese. Merită. Poate așa vor învăța minte și meserie.

  7. Parti doi Răspunde

    Inapoi la ungaria cu toate deseurile, sa nu mai trimita la noi in tara.

    • Schengen Răspunde

      Măi nici tu nu pricepi articolul? Acele deșeuri sunt importate de cetățeni români pe bază de hârtii de la firme diverse din UE! Și ca să vezi încă nici una nu a fost din Ungaria! Dar ce-ți place ție să scrii aici că visza la Ungaria? Ce te gâdilă la orgoliul tău prost și degeaba? Că dacă cetățenii români nu ar importa mizeriile astea atunci nici transportul nu ar mai exista! Ce zici, ajunge informația asta la tine? Sau mergi visza la șatră?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.