Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

FOTO/VIDEO. Grădiniță modernă, dotată la cele mai înalte standarde, inaugurată la Negrești

Grădiniță modernă, dotată la cele mai înalte standarde, la Negrești-Oaș. Grădinița a fost inaugurată, în această dimineață, luni, 5 septembrie. ,,Este o casă nouă care îndeplinește toate condițiile”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Grădinița cu program prelungit nr. 7 din orașul Negrești-Oaș s-a transformat peste vară, iar astăzi și-a redeschis porțile sub denumirea de Grădinița Licurici. Copiii vor avea astfel parte de o instituție de învățământ modernă, dotată la cele mai înalte standarde.

Noua grădiniță poate găzdui până la 165 de copii și este dotată cu clase moderne, sală de mese, bucătărie și locuri de joacă.

,,Este o zi de mare bucurie și încununare a unui efort comun depus de noi toți câți suntem aici prezenți. Într-un fel sau altul, fiecare am pus umărul ca astăzi să venim într-o casă nouă, unde copilașii și educatorii să aibă condițiile și siguranța necesare”, a declarat primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, la inaugurarea grădiniței.

Investiția se ridică la 3,6 milioane de lei.

Un comentariu

  1. 😱😱😱 Răspunde

    Acuma numai dați și niște telefoane să-și aducă copiii înapoi acasă. Știți voi bine cum se face. Ca și la vot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.